Frânturi de carte: Kevin Dutton – Înțelepciunea psihopaților

Iată o carte care s-a terminat abrupt. Fix când mi se părea că intră într-o alegorie interesantă despre viața efemeră a moliei și atracția ei inevitabilă către orice sursa de lumină care îi aduce pieirea. Dar poate despre astfel de paradoxuri a fost întreaga carte de față. Și bine i-a șezut!

De ce găsim fascinantă o carte despre psihopați? Din aceleași motive pentru care găsim interesante filmele cu criminali în serie, James Bond și Mata Hari. Sângele rece și apetența spre pericol, risc și violență au fost și sunt mereu pentru oameni precum licăririle arzătoare pentru molie – atracții fatale și irezistibile. Cu diferența ca 99% dintre noi nu acționăm asupra lor și preferăm limitele propriei noastre zone de confort. Ceilalți, 1%, pare-se, nu au definită această zonă de confort.

Iar aici începe magia. Fiindcă nu tot ce înseamnă psihopatie se încadrează în zona criminalilor și a băieților răi. Majoritatea psihopaților sunt aparent inofensivi și evoluează foarte bine în medii stresante și care necesită abilități deosebite – directori, militari, actori, politicieni. Și se pare că societatea are nevoie de ei.

Dar ce se întâmplă cu cei care nu-și pot manifesta și „exersa” prețioasele abilități în mediile potrivite? Ei bine, aceștia devin problematici. Pentru că lipsa de empatie, împreună cu un narcisism feroce și sângele rece naște monștri.

Și aici cartea devine captivantă. Aproape până la punctul în care ne-am dori să fim psihopați. Pentru o zi. Și atunci ajungem să ne întrebăm – care este doza potrivită de psihopatie din fiecare dintre noi? Fiindcă ce ar mai fi viața fără momentele sale de nebunie? Între riscul de a fi niște vite inerte, conduse docil către abator și a fi prădătorii solitari pe care societatea îi repugnă, care ar fi calea de mijloc?

Una peste alta, cartea este fascinantă. Atât prin prisma exemplelor pe care le reliefează cât și prin ipotezele inedite pe care le propune. Ce puteți dobândi în urma lecturării ei? În primul rând curiozitatea că ați fi printre cei 1% cu această „boala”. Dar și ce „vă faceți cu ea”.

Și vă veți întreba dacă nu cumva starea de psihopatie nu este de fapt o anomalie regretabilă ci chiar următorul pas al evoluției psihicului uman…

Frânturi de carte: Daniel Goleman – Emoțiile distructive

Unul dintre cei mai populari specialisti in inteligenta emotionala are o initiativa remarcabila: sa puna la aceeasi masa o pleiada de personalitati din ariile psihologiei, ezoterismului si a filozofiei. Inclusiv pe Dalai Lama. Cele 500 de pagini rezultate reprezinta o saptamana de intalniri si discutii pe nenumarate aspecte.

Formatul este unul simplu, dar eficient: maxim cateva pagini pentru fiecare subiect in parte. Dupa ce parcurgem o prima parte mai domoala si usor filozofica, trecem la sectiuni cat se poate de actuale si aplicabile in viata de zi cu zi. Esenta cartii este de a cauta sursa si efectul emotiilor daunatoare, indiferent daca ele or fi experimentate de un ascet tibetan sau occidentalul apropiat noua. Universalitatea emotiilor este, deci, o himera sau o realitate ce merita studiata si inteleasa cat mai profund.

Absolut remarcabile sunt, totusi, diferentele culturale in ce priveste perceperea, intelegerea si gestionarea emotiilor. Unele dintre ele, cum este cazul geloziei, capata o conotatie total diferita de ceea ce semnifica ele pentru noi, vesticii. Nu-i asa ca gelozia nu a sunat niciodata la fel de bine?:

Fac recenzia acestei carti „la rece”, la doi ani de cand am citit-o. Si am o placere deosebita din a descoperi aspectele insusite din ea. Intre ele si intrebarea daca vrem cu adevarat sa scapam de emotiile distructive. Daca fara ele mai percepem cu adevarat, prin contrast, bucurii, fericire, iubire.

Totusi, nu pot sa nu remarc cea mai importanta lectie cu care am ramas eu in urma parcurgerii celor 500 de pagini. Cele trei tehnici prin care sa previn sau sa gestionez aparitia emotiilor negative. Da, necesita ceva practica, insa una dintre ele sigur se va potrivi oricui.

Rasfoind-o in seara aceasta, imi dau seama cate aspecte s-au asezat pur si simplu in constructia mea intelectuala dupa ce am citit-o prima data si ca ele isi fac efectul, desi constient le-am uitat. Si tot acum imi dau seama ca va fi o idee buna sa imi fac timp sa recitesc aceasta carte. Tin minte ca am resimtit-o ca un maraton cand am parcurs-o prima data, dar acum simt cu adevarat ca merita!