As fi vrut sa incep acest articol cu un elogiu al complexitatii memoriei umane. Cum aceasta a favorizat mereu triburile de vanatori-culegatori care tineau minte cel mai bine unde se adunau an de an turmele. Si cam in ce perioada a anului erau roditoare anumite plante. Si cand erau inundate anumite vai. Si asa mai departe. Dar asta ar fi facut articolul prea lung. Si trivial.
Concluzia ar fi fost ca memoria umana complexa este una dintre uneltele definitorii care au scos specia umana din anonimatul evolutiv si au plasat-o, incet, in varf. Dar oare recursul la memorie este cu adevarat garantul succesului speciei noastre? Calea cea mai sigura o fi, poate, cea mai batatorita. Dar este ea cea mai scurta? Cea mai fructuoasa? Cea mai satisfacatoare pentru natura noastra umana?
Adeptii traditiei vor spune ca da. Pana la urma, traditia este rezervorul intregii experiente umane, cu bune cu rele, cu reusite si cu greseli din care am invatat. Este rodul milenilor de incercari si esecuri, ea imbratiseaza complexitatea unui popor sau a unei etni, ii stabileste o identitate, poate chiar un drum. Ea pastreaza nealterata invatatura a ceea ce a functionat si ceea ce nu a functionat.
Dar poate tocmai acest apel la trecut face ca traditia sa fie doar o unealta, nu o solutie in sine. Istoria ne arata ca tocmai popoarele care nu s-au rezumat la propria cale batatorita ci au iesit, geografic sau social, din propria matca au „facut istorie”. Iar istoria ii retine mereu pe invingatori sau pe cei care au scris-o!
Trecerea de la stilul de viata nomad, de culegator-vanator, la agricultura a necesitat milenii si a dus la pieirea a zeci de civilizatii. Dar cele care au realizat-o au putut, in acelasi areal, sa hraneasca de zeci de ori mai multi oameni. Si astfel au pus bazele primelor aglomerari umane. Abundenta si renuntarea la munca agricola pentru unii dintre oraseni a insemnat dezvoltarea mestesugurilor, a artelor, a filozofiei si in general a specializarii si a comertului. Mai tarziu, trecerea de la societatea agrara la cea industriala a distrus leaganul societatii. Satul s-a transformat intr-o simpla pepiniera pentru mirajul succesului urban, de multe ori o capcana ce-i transforma pe cei mai multi in simpli „sclavi liberi”. In plan social, cutremuratoare a fost trecerea de la absolutismul despotic la sentimentul de echitate sociala. Puciul parlamentar englez care l-a rasturnat pe Carol I, sangeroasa revolutie franceza si apoi celebra unda de soc europeana de la 1848 au insemnat trecerea de la traditionalul „statul sunt Eu” la actualul „statul este al oamenilor”. Mai nou, prosperitatea globalizarii a inlocuit sentimentul identitatii nationale. Iar recent, nu mai exista expertiza fara asistenta inteligentei artificiale: medicina, ingineria, transportul, finantele, comunicatiile si majoritatea activitatilor umane sunt astazi asistate de calculator. Intrebarea nu mai este daca este bine sau rau ca toate acestea s-au intamplat. Ci „de ce ne-am impotrivi schimbarii”?
Cei care, in trecut, au „inotat impotriva curentului” fie au deturnat prin curaj cursul istoriei, fie au fost maturati nemilos de aceasta. Si, numiti-ma subiectiv, dar nu i-am simtit niciodata pe traditionalisti drept curajosi. A te refugia din tavalugul lucrurilor in carapacea a ceea a fost stabil la un moment dat e lasitate sau inadaptare. Iar cu ambele, istoria este necrutatoare.
Articolul de fata nu este o critica la adresa traditiei. Ea este o componenta necesara de echilibru in societate. Nici o incercare de a convinge pe cineva de ceva. Este o remarca a deturnarii traditiei de catre cei care o confunda cu o solutie, nu cu o unealta comparativa. Refugiul exclusiv in traditie este precum reactia strutului de a-si baga capul in nisip si devine, simbolic, ignoranta.
Oamenii sunt diferiti. Si se schimba, devenind tot mai diferiti pe zi ce trece. A da acestui proces o nuanță de bine sau rau denota o gandire viciata de ingustime sau de rea-vointa. In primul rand pentru ca traditia nu este un garant al moralei: sa ne amintim, si doar in plan religios, ce era traditional chiar si acum doua-trei sute de ani: arderea pe rug, ritualica scoatere a inimilor prizonierilor, legea talionului, fundamentalismul celor mai importante doua religii actuale ( crestinismul si islamismul ) etc. Apoi, fiindca toti adeptii traditiei uita ca tot ceea ce este traditional azi a fost o erezie sau inacceptabil in societate la un moment dat. Cel mai relevant exemplu de ipocrizie in acest sens a fost tocmai prentia de „pietate” si toleranta fata de noua religie crestina in primii ei ani de misionarism si martirism in cadrul Imperiului Roman. Urmand ca, dupa ce a devenit majoritara, aceeasi religie care cerea toleranta cu o suta de ani in urma sa ii persecute si schingiuiasca pe pagani. De ce lantul evolutiei socio-spirituale ar fi perfect azi? De ce nu il putem privi doar ca o etapa intermediara, imperfecta, asa cum a fost de milenii? O fi mai usor recursul la ipocrizie si ignoranta? Istorie ne va raspunde!
Un lucru este cert. Traditia pastreaza fundatia. Insa cei care se raporteaza doar la traditie atunci cand evalueaza actualele aspecte ale societatii se uita in urma si la o stare de fapt care a funtionat candva, in trecut. Ea insa nu garanteaza rezolvare pentru un prezent si viitor tot mai complex si care necesita mai multa deschidere de minte decat nostaligia unui trecut idilic. Nu uitati ceea ce scria Victor Hugo in preajma revolutie care ne-a dat sloganul „egalite, fraternite, liberte”:
„Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea.”!
Archive for the ‘Opinii’ Category
Intre migranti si copii – grea alegere!
Posted: 4 septembrie 2015 in OpiniiEtichete:europa, migrant, natalitate, siria
Stiu…nu e problema noastra…inca.
Intr-adevar…am vazut pozitii radicale atat pro cat si contra primirii migrantilor musulmani in EU. Probabil, de ambele tabere, conduse sau iscate din prejudecata, (re)sentimente, impulsivitate…
Totusi, pentru a evita polemica, as vrea sa vedem fenomenul in sine, tratand doua aspecte mai putin atinse in aceasta perioada tulbure: de ce migrantii vin asa cum vin si de ce Europa gestioneaza situatia asa cum o gestioneaza.
Pentru ca, sa fim seriosi, autoritatile statelor europene de tranzit se comporta ca in povestea cu „-Daca stau zice ca-s usuratica, daca fug zice ca-s proasta…mai bine ma impiedic!” Adica exact genul acela de atitudine simulata care da apa la moara atat celor pro, cat si celor contra. Si atunci…de ce procedeaza astfel?
Explicatia este una simpla, dar revelatoare pentru multi. Pentru ca Europa moare incet, de batranete. Iar inainte sa „moara de batranete”, va muri de foame. Pentru ca europeanul mediu traieste tot mai multi ani, dar are tot mai putini urmasi. In acest ritm, peste numai trei decenii exista riscul ca in Europa sa nu mai fie suficienti oameni in campul muncii pentru a-i sustine pe cei retrasi la pensie si pe cei care au nevoie de asistenta sociala. Calculul e simplu si de bun simt: e nevoie de cel putin 2.1 ( „doi si un pic”) copii nascuti vii per fiecare mama fertila pentru ca sporul natural sa fie pozitiv, iar populatia sa ramana cel putin constanta de la o generatie la alta. Ce se intampla de fapt acum? Cele mai imbatranite tari ale Europei, Italia si Germania, se situeaza undeva la 1,3 nasteri per femeie fertila. Nici Romania nu sta bine, fiind aproape de media europeana, undeva pe la 1,5.
Stiind aceste lucruri, este lesne de inteles de ce Germania si Italia, intre altele, sunt state tolerante si chiar deschise migrantilor din Levant. Atitudinea Ungariei este cea mai apropiata de expresia grosolana de mai sus: parca s-ar descotorosi de ei, lasandu-i sa plece mai departe, dar parca ar incuraja o parte sa ramana, blocand trenurile si transportul in comun catre Vest pentru cei fara legitimatii valabile ( adica toti migrantii ). Ordinar vorbind, pentru Europa, acum, este mai usor sa dresezi un om matur sa munceasca, sa-l „readaptezi” chiar daca apartine unei culturi diferite, decat sa-l nasti.
In ceea ce priveste comportamentul migrantilor, sa facem un exercitiu de imaginatie: la adapostul de animale, o familie trebuie sa aleaga dintre mai multi caini pentru adoptie. Desi sunt iubitor de animale si nu discriminez dupa rasa, va spun sigur ca va fi ales cainele cel mai „adecvat” familiei respective, nu cel care sufera mai mult sau care are cea mai mare nevoie de o familie. Ei bine, migrantii din Orient stiu asta. Si adopta imaginea Occidentului in periplul lor. Va lamentati ca par ipocriti cerand azil cand au haine de firma, Iphone si stiu vorbi englezeste? Ati primi mai usor in comunitatea voastra un arab tipic cu turban, imbracat in cearsaf si zbierand mereu „Alah!”? Exact!
PS: Vreti sa discutam despre un exod mai apropiat de comunitatile romanesti? Intrebati-va ce s-a intamplat cu sasii nostri in anii ’80. O Germanie de Vest care deja avea natalitate scazuta, a putut „importa” vorbitori nativi de germana, gata educati, relativ harnici si de varsta muncii. Vorbim despre dreptate sociala, despre drepturi ale omului? Sau despre un troc cvasi-comercial facut de Ceausescu, intr-o perioada in care avea nevoie de resurse materiale si know-how nemtesc, dar beneficia de sporul natural fantastic din decada 1980-1990. Ce vremuri!