Apelul la tradiție

Posted: 4 februarie 2018 in Opinii
Etichete:, , ,

As fi vrut sa incep acest articol cu un elogiu al complexitatii memoriei umane. Cum aceasta a favorizat mereu triburile de vanatori-culegatori care tineau minte cel mai bine unde se adunau an de an turmele. Si cam in ce perioada a anului erau roditoare anumite plante. Si cand erau inundate anumite vai. Si asa mai departe. Dar asta ar fi facut articolul prea lung. Si trivial.
Concluzia ar fi fost ca memoria umana complexa este una dintre uneltele definitorii care au scos specia umana din anonimatul evolutiv si au plasat-o, incet, in varf. Dar oare recursul la memorie este cu adevarat garantul succesului speciei noastre? Calea cea mai sigura o fi, poate, cea mai batatorita. Dar este ea cea mai scurta? Cea mai fructuoasa? Cea mai satisfacatoare pentru natura noastra umana?
Adeptii traditiei vor spune ca da. Pana la urma, traditia este rezervorul intregii experiente umane, cu bune cu rele, cu reusite si cu greseli din care am invatat. Este rodul milenilor de incercari si esecuri, ea imbratiseaza complexitatea unui popor sau a unei etni, ii stabileste o identitate, poate chiar un drum. Ea pastreaza nealterata invatatura a ceea ce a functionat si ceea ce nu a functionat.
Dar poate tocmai acest apel la trecut face ca traditia sa fie doar o unealta, nu o solutie in sine. Istoria ne arata ca tocmai popoarele care nu s-au rezumat la propria cale batatorita ci au iesit, geografic sau social, din propria matca au „facut istorie”. Iar istoria ii retine mereu pe invingatori sau pe cei care au scris-o!
Trecerea de la stilul de viata nomad, de culegator-vanator, la agricultura a necesitat milenii si a dus la pieirea a zeci de civilizatii. Dar cele care au realizat-o au putut, in acelasi areal, sa hraneasca de zeci de ori mai multi oameni. Si astfel au pus bazele primelor aglomerari umane. Abundenta si renuntarea la munca agricola pentru unii dintre oraseni a insemnat dezvoltarea mestesugurilor, a artelor, a filozofiei si in general a specializarii si a comertului. Mai tarziu, trecerea de la societatea agrara la cea industriala a distrus leaganul societatii. Satul s-a transformat intr-o simpla pepiniera pentru mirajul succesului urban, de multe ori o capcana ce-i transforma pe cei mai multi in simpli „sclavi liberi”. In plan social, cutremuratoare a fost trecerea de la absolutismul despotic la sentimentul de echitate sociala. Puciul parlamentar englez care l-a rasturnat pe Carol I, sangeroasa revolutie franceza si apoi celebra unda de soc europeana de la 1848 au insemnat trecerea de la traditionalul „statul sunt Eu” la actualul „statul este al oamenilor”. Mai nou, prosperitatea globalizarii a inlocuit sentimentul identitatii nationale. Iar recent, nu mai exista expertiza fara asistenta inteligentei artificiale: medicina, ingineria, transportul, finantele, comunicatiile si majoritatea activitatilor umane sunt astazi asistate de calculator. Intrebarea nu mai este daca este bine sau rau ca toate acestea s-au intamplat. Ci „de ce ne-am impotrivi schimbarii”?
Cei care, in trecut, au „inotat impotriva curentului” fie au deturnat prin curaj cursul istoriei, fie au fost maturati nemilos de aceasta. Si, numiti-ma subiectiv, dar nu i-am simtit niciodata pe traditionalisti drept curajosi. A te refugia din tavalugul lucrurilor in carapacea a ceea a fost stabil la un moment dat e lasitate sau inadaptare. Iar cu ambele, istoria este necrutatoare.
Articolul de fata nu este o critica la adresa traditiei. Ea este o componenta necesara de echilibru in societate. Nici o incercare de a convinge pe cineva de ceva. Este o remarca a deturnarii traditiei de catre cei care o confunda cu o solutie, nu cu o unealta comparativa. Refugiul exclusiv in traditie este precum reactia strutului de a-si baga capul in nisip si devine, simbolic, ignoranta.
Oamenii sunt diferiti. Si se schimba, devenind tot mai diferiti pe zi ce trece. A da acestui proces o nuanță de bine sau rau denota o gandire viciata de ingustime sau de rea-vointa. In primul rand pentru ca traditia nu este un garant al moralei: sa ne amintim, si doar in plan religios, ce era traditional chiar si acum doua-trei sute de ani: arderea pe rug, ritualica scoatere a inimilor prizonierilor, legea talionului, fundamentalismul celor mai importante doua religii actuale ( crestinismul si islamismul ) etc. Apoi, fiindca toti adeptii traditiei uita ca tot ceea ce este traditional azi a fost o erezie sau inacceptabil in societate la un moment dat. Cel mai relevant exemplu de ipocrizie in acest sens a fost tocmai prentia de „pietate” si toleranta fata de noua religie crestina in primii ei ani de misionarism si martirism in cadrul Imperiului Roman. Urmand ca, dupa ce a devenit majoritara, aceeasi religie care cerea toleranta cu o suta de ani in urma sa ii persecute si schingiuiasca pe pagani. De ce lantul evolutiei socio-spirituale ar fi perfect azi? De ce nu il putem privi doar ca o etapa intermediara, imperfecta, asa cum a fost de milenii? O fi mai usor recursul la ipocrizie si ignoranta? Istorie ne va raspunde!
Un lucru este cert. Traditia pastreaza fundatia. Insa cei care se raporteaza doar la traditie atunci cand evalueaza actualele aspecte ale societatii se uita in urma si la o stare de fapt care a funtionat candva, in trecut. Ea insa nu garanteaza rezolvare pentru un prezent si viitor tot mai complex si care necesita mai multa deschidere de minte decat nostaligia unui trecut idilic. Nu uitati ceea ce scria Victor Hugo in preajma revolutie care ne-a dat sloganul „egalite, fraternite, liberte”:
„Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea.”!


Romanul de referinta a lui Camus este si cea mai subtila si reprezentativa implementare a absurdului in beletristica. Fiind o carte atat de complexa si totusi atat de condensata, ea atinge tangential doar grotescul lui Kafka, profunzimea idealista a lui Bruckner si resemnarea pragmatica din scrierile lui Bukovski. Toate intr-o lucrare mai dificil de urmarit decat Ciuma dar incomparabil mai reconfortanta decat Primul Om.
IMAG0284

Romanul debuteaza socant si transmite perfect alura psihopatica ce ne va insoti pe tot parcursul lecturii. Fiind citita mai demult, retin vag peripetiile tanarului Meursault. Totusi, sunt absolut memorabile reactiile sale emotionale la momentele dramatice din viata: moartea mamei, alegerea consoartei, crima si condamnarea.
IMAG0323

Suntem tentati sa il catalogam pe Meursault drept psihopat. Si poate chiar este. Dar nu asta conteaza. Relevant este spiritul neintinat, nealterat de prejudecata, flegmatic pana la extrem in care isi duce viata. Sau, poate, Camus incearca sa surprinda libertatea umana manifestata in mintea celor mai simpli oameni. Ne-am speria de ea? Cu siguranta ar fi socanta in viata romantica.
IMAG0304
Insa definitorie pentru psihopatie este lipsa empatiei cu victima si lipsa remuscarilor. „S-a intamplat. Nu e bine ca s-a intamplat. Dar nu putem face o tragedie din asta” pare a fi rationamentul personajului in fata crimei. Si doresc, dar nu reusesc, sa va surpind izul absurdului din scrierea lui Camus.
25353348_307074826446245_2070393067_o

Cred ca asta va trebui sa descoperiti singuri. Cu siguranta va fi un roman cum nu ati mai citit. Si, daca sunteti ca si mine, va va fi greu sa lasati cartea din mana. Gol, profund, inert si totusi sublim este sufletul „strainului” mediteranean din capodopera lui Camus.
IMAG0324


IMAG0210
Bruckner este scriitorul care reuseste sa surprinda dragostea in notele ei cele mai apropiate lumii actuale. Fara romantism dar cu o deosebita profunzime si fidelitate fata de emotiile descrise, „Care dintre noi doi l-a nascocit pe celalalt?” este o carte de referinta pentru mine. Daca ar fi sa-mi invat fiul despre regulile, riscurile si intruchiparea iubirii masculine si cum tulbura aceasta sufletul barbatului indragostit, i-as da tocmai aceasta carte. Fiindca tocmai despre acest tumult este vorba in prezenta carte.
IMAG0260

Folosindu-se de cele doua personaje diametral opuse, Bruckner creaza alegoria celor doua manifestari ale iubirii masculine: frivolitatea izvorata din sarm si loialitatea ca expresie a sensibilitatii. Cei doi muzicieni se completeaza si par a fi indispensabili unul altuia. Luc ( Lulu ) este introvertit, sensibil si cauta in dragoste liniste, pace sufleteasca si seva atasamentului. Gabriel, in schimb, isi traieste dragostea prin prisma curcubeului de emotii pe care le genereaza in mintea iubitei lui si prin clipele de neuitat pe care le ofera circumstantial femeilor pe care le pune drept paravan intre el si cea pe care nu vrea sa o iubeasca.
IMAG0213(1)

Desi traieste o relatie „linistita”, Luc blameaza obiectul dragostei fiindca il analizeaza si ii gaseste toate neajunsurile, precum un filozof pesimist care este coplesit de propria-i filozofie. Luc iubeste dragostea, o tanjeste, insa uraste obiectul ei: femeia.
IMAG0189

De cealalta parte, Gabriel iubeste licarirea din ochii fiecarei femei, preludiul fiecarei noi oportunitati, miracolul dorintei sexuale. Uraste in schimb dragostea in sine, ca expresie patologica a apropierii excesive si inutile dintre barbat si femeie. Atasamentul amoros serveste, iata, doar femeii si este capcana, pretul platit de un barbat care se incumeta sa ia mai mult decat trupul ei.
IMAG0188

Iar aici incep necazurile. Cartea nu este o poveste de dragoste. Este o descriere a patologiei dragostei, si cum o resimte „bolnavul” masculin. Sunt putini cei care se vor regasi exclusiv intr-un dintre cele doua personaje. Dar cu siguranta alternanta ipostazelor va fi revelatoare pentru oricare barbat ar citi cartea. Personal, m-am simtit ca sub o radiografie fidela a framantarilor mele emotionale. Oarecum inteles, confirmat, razbunat.
IMAG0259

Aspectul usor erotic din exprimare vine doar ca o completare a intensitatii trairilor reliefate, nu ca un scop. Pentru Luc, iubirea se poate intampla doar in absenta pasiunii. Gabriel nu concepe apropierea de o femeie care nu il inebuneste si nu-i stoarce esenta masculina. Luc se foloseste de corpul femeii pentru a-si astampara o dorinta si a-si rezolva o slabiciune. Gabriel isi traieste pasiune tocmai prin spasmele de placere pe care le genereaza si le colectioneaza. Luc „vaneaza” pentru a se hrani. Gabriel traieste doar entuziasmul cursei, a vanatorii si nu apreciaza prada. Luc uraste vanatoarea. Gabriel e dezgustat de prada.
IMAG0209

Intre ipostaza femeii indezirabile dar necesara si cea a femeii fermecatoare dar nesemnificativa, cei doi cauta calea de vindecare din aceasta nebunie numita dragoste. Unde o vor gasi?
IMAG0219


IMAG4596

Iată o carte care s-a terminat abrupt. Fix când mi se părea că intră într-o alegorie interesantă despre viața efemeră a moliei și atracția ei inevitabilă către orice sursa de lumină care îi aduce pieirea. Dar poate despre astfel de paradoxuri a fost întreaga carte de față. Și bine i-a șezut!

IMAG4588

De ce găsim fascinantă o carte despre psihopați? Din aceleași motive pentru care găsim interesante filmele cu criminali în serie, James Bond și Mata Hari. Sângele rece și apetența spre pericol, risc și violență au fost și sunt mereu pentru oameni precum licăririle arzătoare pentru molie – atracții fatale și irezistibile. Cu diferența ca 99% dintre noi nu acționăm asupra lor și preferăm limitele propriei noastre zone de confort. Ceilalți, 1%, pare-se, nu au definită această zonă de confort.

IMAG4601

Iar aici începe magia. Fiindcă nu tot ce înseamnă psihopatie se încadrează în zona criminalilor și a băieților răi. Majoritatea psihopaților sunt aparent inofensivi și evoluează foarte bine în medii stresante și care necesită abilități deosebite – directori, militari, actori, politicieni. Și se pare că societatea are nevoie de ei.

IMAG4589

Dar ce se întâmplă cu cei care nu-și pot manifesta și „exersa” prețioasele abilități în mediile potrivite? Ei bine, aceștia devin problematici. Pentru că lipsa de empatie, împreună cu un narcisism feroce și sângele rece naște monștri.

IMAG4598

Și aici cartea devine captivantă. Aproape până la punctul în care ne-am dori să fim psihopați. Pentru o zi. Și atunci ajungem să ne întrebăm – care este doza potrivită de psihopatie din fiecare dintre noi? Fiindcă ce ar mai fi viața fără momentele sale de nebunie? Între riscul de a fi niște vite inerte, conduse docil către abator și a fi prădătorii solitari pe care societatea îi repugnă, care ar fi calea de mijloc?

IMAG4604

Una peste alta, cartea este fascinantă. Atât prin prisma exemplelor pe care le reliefează cât și prin ipotezele inedite pe care le propune. Ce puteți dobândi în urma lecturării ei? În primul rând curiozitatea că ați fi printre cei 1% cu această „boala”. Dar și ce „vă faceți cu ea”.

IMAG4618

Și vă veți întreba dacă nu cumva starea de psihopatie nu este de fapt o anomalie regretabilă ci chiar următorul pas al evoluției psihicului uman…

IMAG4620


IMAG4556
Unul dintre cei mai populari specialisti in inteligenta emotionala are o initiativa remarcabila: sa puna la aceeasi masa o pleiada de personalitati din ariile psihologiei, ezoterismului si a filozofiei. Inclusiv pe Dalai Lama. Cele 500 de pagini rezultate reprezinta o saptamana de intalniri si discutii pe nenumarate aspecte.
IMAG4560

Formatul este unul simplu, dar eficient: maxim cateva pagini pentru fiecare subiect in parte. Dupa ce parcurgem o prima parte mai domoala si usor filozofica, trecem la sectiuni cat se poate de actuale si aplicabile in viata de zi cu zi. Esenta cartii este de a cauta sursa si efectul emotiilor daunatoare, indiferent daca ele or fi experimentate de un ascet tibetan sau occidentalul apropiat noua. Universalitatea emotiilor este, deci, o himera sau o realitate ce merita studiata si inteleasa cat mai profund.
IMAG4559

Absolut remarcabile sunt, totusi, diferentele culturale in ce priveste perceperea, intelegerea si gestionarea emotiilor. Unele dintre ele, cum este cazul geloziei, capata o conotatie total diferita de ceea ce semnifica ele pentru noi, vesticii. Nu-i asa ca gelozia nu a sunat niciodata la fel de bine?:
IMAG4561

Fac recenzia acestei carti „la rece”, la doi ani de cand am citit-o. Si am o placere deosebita din a descoperi aspectele insusite din ea. Intre ele si intrebarea daca vrem cu adevarat sa scapam de emotiile distructive. Daca fara ele mai percepem cu adevarat, prin contrast, bucurii, fericire, iubire.
IMAG4562

Totusi, nu pot sa nu remarc cea mai importanta lectie cu care am ramas eu in urma parcurgerii celor 500 de pagini. Cele trei tehnici prin care sa previn sau sa gestionez aparitia emotiilor negative. Da, necesita ceva practica, insa una dintre ele sigur se va potrivi oricui.
IMAG4564

Rasfoind-o in seara aceasta, imi dau seama cate aspecte s-au asezat pur si simplu in constructia mea intelectuala dupa ce am citit-o prima data si ca ele isi fac efectul, desi constient le-am uitat. Si tot acum imi dau seama ca va fi o idee buna sa imi fac timp sa recitesc aceasta carte. Tin minte ca am resimtit-o ca un maraton cand am parcurs-o prima data, dar acum simt cu adevarat ca merita!
IMAG4557