Frânturi de carte: Pascal Bruckner – Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?

Bruckner este scriitorul care reuseste sa surprinda dragostea in notele ei cele mai apropiate lumii actuale. Fara romantism dar cu o deosebita profunzime si fidelitate fata de emotiile descrise, „Care dintre noi doi l-a nascocit pe celalalt?” este o carte de referinta pentru mine. Daca ar fi sa-mi invat fiul despre regulile, riscurile si intruchiparea iubirii masculine si cum tulbura aceasta sufletul barbatului indragostit, i-as da tocmai aceasta carte. Fiindca tocmai despre acest tumult este vorba in prezenta carte.

Folosindu-se de cele doua personaje diametral opuse, Bruckner creaza alegoria celor doua manifestari ale iubirii masculine: frivolitatea izvorata din sarm si loialitatea ca expresie a sensibilitatii. Cei doi muzicieni se completeaza si par a fi indispensabili unul altuia. Luc ( Lulu ) este introvertit, sensibil si cauta in dragoste liniste, pace sufleteasca si seva atasamentului. Gabriel, in schimb, isi traieste dragostea prin prisma curcubeului de emotii pe care le genereaza in mintea iubitei lui si prin clipele de neuitat pe care le ofera circumstantial femeilor pe care le pune drept paravan intre el si cea pe care nu vrea sa o iubeasca.

Desi traieste o relatie „linistita”, Luc blameaza obiectul dragostei fiindca il analizeaza si ii gaseste toate neajunsurile, precum un filozof pesimist care este coplesit de propria-i filozofie. Luc iubeste dragostea, o tanjeste, insa uraste obiectul ei: femeia.

De cealalta parte, Gabriel iubeste licarirea din ochii fiecarei femei, preludiul fiecarei noi oportunitati, miracolul dorintei sexuale. Uraste in schimb dragostea in sine, ca expresie patologica a apropierii excesive si inutile dintre barbat si femeie. Atasamentul amoros serveste, iata, doar femeii si este capcana, pretul platit de un barbat care se incumeta sa ia mai mult decat trupul ei.

Iar aici incep necazurile. Cartea nu este o poveste de dragoste. Este o descriere a patologiei dragostei, si cum o resimte „bolnavul” masculin. Sunt putini cei care se vor regasi exclusiv intr-un dintre cele doua personaje. Dar cu siguranta alternanta ipostazelor va fi revelatoare pentru oricare barbat ar citi cartea. Personal, m-am simtit ca sub o radiografie fidela a framantarilor mele emotionale. Oarecum inteles, confirmat, razbunat.

Aspectul usor erotic din exprimare vine doar ca o completare a intensitatii trairilor reliefate, nu ca un scop. Pentru Luc, iubirea se poate intampla doar in absenta pasiunii. Gabriel nu concepe apropierea de o femeie care nu il inebuneste si nu-i stoarce esenta masculina. Luc se foloseste de corpul femeii pentru a-si astampara o dorinta si a-si rezolva o slabiciune. Gabriel isi traieste pasiune tocmai prin spasmele de placere pe care le genereaza si le colectioneaza. Luc „vaneaza” pentru a se hrani. Gabriel traieste doar entuziasmul cursei, a vanatorii si nu apreciaza prada. Luc uraste vanatoarea. Gabriel e dezgustat de prada.

Intre ipostaza femeii indezirabile dar necesara si cea a femeii fermecatoare dar nesemnificativa, cei doi cauta calea de vindecare din aceasta nebunie numita dragoste. Unde o vor gasi?

Frânturi de carte: Charles Bukowski – Femei

Nu mi-au plăcut niciodată în mod special autorii nord-americani. Mereu i-am găsit în exprimare vagi, austeri, simpliști, bruți și prea accesibili. Dar aveau ceva ce scapă „clasicilor” europeni: curajul și autenticitatea. Aaaa…și eternul iz al influenței bahice în fiecare pagină.

Pentru că voi discuta despre o carte a lui Bukowski, nu există inspirație sub imperiul lucidității și nici întâmplare care merită istorisită fără a începe prin „hai să-ți pun un pahar…”. Ori, poate, tocmai atitudinea francă de sclav al alcoolului în ceea ce îl privește pe Henry Chinasky, protagonistul romanului și un portret fictiv dar fidel al autorului,  reușește să transmită atmosfera de viață putredă de zi cu zi în marele oraș american.

Cartea oscilează captivant între stilul narativ sec, brut, autentic și uneori repugnant și introspecția protagonistului, privind absolut deschis și cu perfectă acceptare tot ceea ce se întâmplă. Pentru Henry, romanul nu începe tocmai promițător:

Dar, așa cum vom vedea pe parcursul cărții, talentul scrisului are avantajele lui clare în ceea ce privește atragerea sexului opus. Însă nu aceasta este esența cărții. Ci faptul că atitudinea autentic masculină și francă a unui bărbat, cu bune și cu rele, este cel mai puternic afrodiziac. Și romanul va descrie pleiada de femei trecute prin mizerabilul pat al lui Chinaski pentru a edifica această idee. Idee cu care, de altfel, se identifică mulți bărbați trecuți de la etapa de experimentare la cea de savurare a propriei masculinități.

Așa cum bine ați intuit, acolo unde sunt multe femei și un singur bărbat, gelozia naște rivalitate. Acea rivalitate deloc romantică, surdă, pragmatică dar lipsită de imaginație specifică femeilor, așa cum o descria impecabil Anatole France.
 Iar manifestarea acestei gelozii va determina unul dintre lait-motivele cartii: „Imi place ca femeile mele sa se inteleaga intre ele!”

Franchețea relatărilor șochează, pe de-o parte și amuză pe de alta. Și probabil că va scinda cititorii în două: între cei convinși de realitatea cotidiană a romanului și cei care-l vor considera prea exagerat pentru a fi plauzibil. Farmecul lui Bukowski intervine aici, el reușind să-i satisfacă și să-i convingă cu umor pe ambii.

Unii ar putea regăsi sugestia misoginismului dacă vor privi cu romantism și feminism acest roman. Alții vor aprecia iscusința de vulpoi bătrân a protagonistului. Iar alții vor remarca falsa „bulă de săpun” a misterului feminin, răsuflat și inutil în calea dorinței carnale firești sau a seducției bărbatului complex și care complexează femeia. Oricum am privi, romanul deschide ușa dorinței sexuale firești omului, fie ea izvorâtă din nevoie sau din arta de a face dragoste. O arta tot mai profanată în societatea lui Henry și, poate, deloc departe de a noastră. Romanul, însa, se încheie cu o surprinzătoare aura de speranță romantică în acest sens…