Posts Tagged ‘MIG’

Ordine în haos, la înălțime!

Posted: 25 iulie 2016 in Calatorii
Etichete:, , , ,

13738169_1199143710116603_9036589415948490642_o

Nu am intenția să relatez aici desfășurarea evenimentului de sâmbătă de la Baza aeriana 71 de la Luna. Sunt suficiente articole de presă care o vor face mai precis şi cu mai mult talent narativ. Vreau, însă, să pun accentul pe alte două aspecte, ceva mai subtile, însă cu mare încărcătură şi valoare umană.

În primul rând, grija pentru public. Echilibrul foarte fragil între dorința miilor de privitori de a fi aproape de aparate care zboară cu sute de km/h şi evitarea evenimentelor neprevăzute este o realizare fantastică din partea organizatorilor, una care trece prea des nevăzută. Până nu am avut experiența directă a pilotării unui avion, şi eu credeam că aceste aparate zboară oarecum automat, firesc, simplu. Când, de fapt, pilotarea unui avion înseamnă verificarea şi ajustarea, ciclic sau progresiv, a zeci de parametri în intervalul unui minut. În fiecare minut al zborului. Iar presiunea pe pilot e mult mai ridicată la altitudine minimă, în preajma solului şi între mii de privitori. Grăitor în acest sens este concluzia unei ziariste din presa locala bistrițeană, care, acum două luni, la show-ul AeroBis organizat la noi, ajungea la o concluzie foarte adevărată: elementul comun definitoriu pentru piloții de avion este calmul. Nici nu se poate fără!

Celălalt aspect crucial, dar „invizibil” pentru publicul larg, este sincronizarea radio a aparatelor. Dacă cea aer-aer, între avioanele care zboară acrobatic în formație este oarecum intuitivă, cea sol-aer mi se pare şi mai remarcabilă. Gândiți-vă că, la un moment dat erau vreo 20 de aparate concomitent în aer ( vreo 8-10 avioane supersonice de vânătoare – F15 şi MIG 21 şi încă câteva aparate mai ușoare, de acrobații ). Toate solicită, într-o ordine a priorității, instrucțiuni sau ordine de zbor şi orientare de la sol. Vă dați seama ce măiestrie şi ce capacitate de atenție distributivă trebuie să aibă coordonatorul de zbor din turnul de control! Sigur, uneori comunicațiile nu sunt realizate perfect şi atunci intuiția şi disciplina celor aflați sus compensează tendința de haos.

În articolul următor vă voi expune impresia mea personală despre piloții acestui eveniment, în special despre discuțiile avute cu piloții militari americani. Zbor lin!
Foto1: Parasutist, cu un steag imens
Foto2: Doua MIG 21 escortand un F15, fotografii realizate de Sorin R
13735746_1199143736783267_6049850126772786226_o