Posts Tagged ‘iubire’

Fazele altruismului

Posted: 28 februarie 2017 in Meditatii
Etichete:, , , , ,

Am fost pus pe gânduri de către o persoana mult mai tânăra decât mine, zilele trecute.
„De ce faci pentru alții?”. Nu era un reproș, era o încercare legitimă și binevenită de a înțelege. Am început să mă gândesc.
Jumătate din răspuns vine din introspecție, jumătate din recursul la propria experiență. Astfel, i-am răspuns că s-ar putea, chiar dacă „faci pentru alții”, sa nu faci intotdeauna propriu-zis pentru alții. Iată de ce!
Cât timp ești tânăr, nimeni nu se așteaptă să faci pentru alții. Și nici nu e recomandat să insiști, întrucât oricum ai până peste cap de făcut pentru o anumită persoană: a ta! Dacă atunci când ești tânăr nu faci pentru tine, când e nevoie să te edifici, atunci când vei face?
Următoarea etapă e să faci pentru alții ca să dovedești altora ceva: că poți, că ești altruist, că ești bun, că ești atent, etc. Este o forma de altruism ce pretinde feedback și are doi beneficiari, să zicem așa: cei pentru care faci și tu însuți. Altruismul e, în această fază, doar o monedă de schimb pentru insecuritatea sau egoul nostru.
Ultima etapă e cea în care înțelegem altruismul ca scop în viață. Nu îl facem în schimbul a nimic și nu are nici un scop secundar. E un altruism intrinsec, care nu se definește prin nimic altceva. Provine din înțelegere și din sentimentul de comuniune. E sublim.
Nu există o etapa neapărat mai bună decât alta. Există doar un timp firesc pentru fiecare etapă. Și aici nu pot fi sărite etape! Dacă ar fi să rezum într-o frază evoluția firească a altruismului, ea ar arăta astfel: „Învață să te iubești pe tine însuți suficient de mult încât să fii vrednic de iubirea celorlalți – doar astfel vei descoperi iubirea necondiționată!”


Greu de găsit un inceput de descriere pentru o carte atat de cuprinzatoare si de condensata precum cea de fata. Nenumaratele ipostaze ale iubirii sunt cuprinse integral intre cele doua extreme – nevoia de siguranta si nevoia de libertate.

imag1395

Ca sa raspund intrebarii cuiva apropiat: da, sunt subiectiv. Extrag pasajele relevante si revelatoare mie. Discutia despre eros este totdeauna un joc de rol, si trebuie sa ne pozitionam conform atitudinii noastre, a conditiei noastre sociale si de cuplu. Gandurile la ceas de seara, cu un pahar de vin rosu in mana si „penița” laptopului in cealalta nu lasa loc ipocriziei.

imag0954

Apropos de jocul seductiei,lasand la o parte succesul, remarcabila este mereu eficacitatea ei la extreme. Intre pasivitatea irezistibila si priceperea exersata, seductia lasa prea putin loc de manevra. Esti fie victima perfecta, fie vanatorul iscusit. Iubim cu patima, conjunctural, fie cele mai frivole femei, fie cei mai șarmanți barbati. Orice este intre este o concesie, o abatere de moment sau betie prelungita, survenita din necesitate.

imag1398

Si, cel putin pentru una din parti, jocul in sine este doar un exercitiu perpetuu: inveti gresind si bucurandu-te. Scopul nu este de a obtine ceva. Calea aceasta este mereu perdanta. Scopul este fie de a-ti descoperi potentialul, precum in cazul lui Casanova, fie de a te „dezvalui” ca un impatimit al jocului, un captiv ce trebuie eliberat sau un libertin ce merita capturat pentru totdeauna – vezi povestea lui Don Juan.

imag1401

Am mai intalnit undeva apologia onestitatii marilor seducatori – in Mitul lui Sisif, al lui Camus. Dar despre asta, altadata. Pentru ca acum, discutia se muta catre cel mai mare inamic al iubirii pasionale: monotonia. Paradoxal, dragostea e autodistructiva, are mecanismele ei de a se autoregla ( a se citi „deregla” ), precum acei telomeri ai cromozomilor care previn, ordonat si precis, replicarea la infinit a celulelor si deci curma viata „vesnica”. Legea aici e ca tot ce e frumos nu poate dainui, cel mult se transforma. Dragostea usoara, accesibilia si dragostea fidela par a fi fara viitor. Ea fie se transforma in atasament, se reimprospateaza pe termen lung, se „condimenteaza”, fie moare.

imag1400

Iar aici, ajungem la preconceptiile infidelitatii. Ce pare in societate profund blamabil in cazul femeii si scuzabil in cazul barbatului, iata, este intors pe dos de o intelegere mai profunda a naturii adulterului. Pentru ca, nu-i asa, e mai simplu sa arati cu degetul decat sa intelegi.

imag0955

Femeia sortita sa aleaga mereu „pe cel mai bun” este mai tare prizoniera propriei fidelitati decat barbatul construit mai putin selectiv. Dar sigur, misoginismul si orgoliul gloatei masculine sunt mai la indemana decat intelegerea profunda si acceptarea motivelor si conditionarii femeii de a cauta pe termen lung pe cel potrivit si pe termen scurt pe cel „nepotrivit, dar cu acel ceva…”. Iar aceasta situatie devine tot mai interesanta, odata cu progresul tehnologic.

imag0969

Nu este, de fapt o lupta a sexelor. De ce ar fi, daca resursele sunt, totusi, quasi nelimitate. Este mai degraba o validare reciproca, dar poate ca pretul pe care il pretindem cand ne oferim pe noi insine este prea mare pentru piata. La urma urmei, tot ce avem de oferit in mod real este un trup. Orice oferim in plus creaza atasament, dependenta, patologie. Si este, de fapt, un „cal troian” oferit celuilalt, „din dragoste”. Pentru ca vine cu costuri. Si tot ce vine cu costuri este viciat.

imag0970

Si aici ajungem la latura spirituala a iubirii, ca singur liant universal. Uneori, ea este vazuta ca singur scop al existentei. Precum in miturile ancestrale ale dezmembrarii fiintei umane bicefale, ne comportam de parca menirea noastra in viata ar fi revenirea la comuniune. Si atunci, devine foarte important sa realizam daca aceasta pornire este una naturala sau exacerbata si indusa de vremuri si cultura. Daca e proprie si intima constructiei noastre umane sau e un drog indus de veacurile imemoriale prin care am strabatut.

imag0975

Intrebarea care ma macina acum este una pusa de milioane de ori de-a lungul existentei umane: daca dragostea nu ar exista, ar fi un blestem sau o binecuvantare?imag1403