Posts Tagged ‘istorie’

Apelul la tradiție

Posted: 4 februarie 2018 in Opinii
Etichete:, , ,

As fi vrut sa incep acest articol cu un elogiu al complexitatii memoriei umane. Cum aceasta a favorizat mereu triburile de vanatori-culegatori care tineau minte cel mai bine unde se adunau an de an turmele. Si cam in ce perioada a anului erau roditoare anumite plante. Si cand erau inundate anumite vai. Si asa mai departe. Dar asta ar fi facut articolul prea lung. Si trivial.
Concluzia ar fi fost ca memoria umana complexa este una dintre uneltele definitorii care au scos specia umana din anonimatul evolutiv si au plasat-o, incet, in varf. Dar oare recursul la memorie este cu adevarat garantul succesului speciei noastre? Calea cea mai sigura o fi, poate, cea mai batatorita. Dar este ea cea mai scurta? Cea mai fructuoasa? Cea mai satisfacatoare pentru natura noastra umana?
Adeptii traditiei vor spune ca da. Pana la urma, traditia este rezervorul intregii experiente umane, cu bune cu rele, cu reusite si cu greseli din care am invatat. Este rodul milenilor de incercari si esecuri, ea imbratiseaza complexitatea unui popor sau a unei etni, ii stabileste o identitate, poate chiar un drum. Ea pastreaza nealterata invatatura a ceea ce a functionat si ceea ce nu a functionat.
Dar poate tocmai acest apel la trecut face ca traditia sa fie doar o unealta, nu o solutie in sine. Istoria ne arata ca tocmai popoarele care nu s-au rezumat la propria cale batatorita ci au iesit, geografic sau social, din propria matca au „facut istorie”. Iar istoria ii retine mereu pe invingatori sau pe cei care au scris-o!
Trecerea de la stilul de viata nomad, de culegator-vanator, la agricultura a necesitat milenii si a dus la pieirea a zeci de civilizatii. Dar cele care au realizat-o au putut, in acelasi areal, sa hraneasca de zeci de ori mai multi oameni. Si astfel au pus bazele primelor aglomerari umane. Abundenta si renuntarea la munca agricola pentru unii dintre oraseni a insemnat dezvoltarea mestesugurilor, a artelor, a filozofiei si in general a specializarii si a comertului. Mai tarziu, trecerea de la societatea agrara la cea industriala a distrus leaganul societatii. Satul s-a transformat intr-o simpla pepiniera pentru mirajul succesului urban, de multe ori o capcana ce-i transforma pe cei mai multi in simpli „sclavi liberi”. In plan social, cutremuratoare a fost trecerea de la absolutismul despotic la sentimentul de echitate sociala. Puciul parlamentar englez care l-a rasturnat pe Carol I, sangeroasa revolutie franceza si apoi celebra unda de soc europeana de la 1848 au insemnat trecerea de la traditionalul „statul sunt Eu” la actualul „statul este al oamenilor”. Mai nou, prosperitatea globalizarii a inlocuit sentimentul identitatii nationale. Iar recent, nu mai exista expertiza fara asistenta inteligentei artificiale: medicina, ingineria, transportul, finantele, comunicatiile si majoritatea activitatilor umane sunt astazi asistate de calculator. Intrebarea nu mai este daca este bine sau rau ca toate acestea s-au intamplat. Ci „de ce ne-am impotrivi schimbarii”?
Cei care, in trecut, au „inotat impotriva curentului” fie au deturnat prin curaj cursul istoriei, fie au fost maturati nemilos de aceasta. Si, numiti-ma subiectiv, dar nu i-am simtit niciodata pe traditionalisti drept curajosi. A te refugia din tavalugul lucrurilor in carapacea a ceea a fost stabil la un moment dat e lasitate sau inadaptare. Iar cu ambele, istoria este necrutatoare.
Articolul de fata nu este o critica la adresa traditiei. Ea este o componenta necesara de echilibru in societate. Nici o incercare de a convinge pe cineva de ceva. Este o remarca a deturnarii traditiei de catre cei care o confunda cu o solutie, nu cu o unealta comparativa. Refugiul exclusiv in traditie este precum reactia strutului de a-si baga capul in nisip si devine, simbolic, ignoranta.
Oamenii sunt diferiti. Si se schimba, devenind tot mai diferiti pe zi ce trece. A da acestui proces o nuanță de bine sau rau denota o gandire viciata de ingustime sau de rea-vointa. In primul rand pentru ca traditia nu este un garant al moralei: sa ne amintim, si doar in plan religios, ce era traditional chiar si acum doua-trei sute de ani: arderea pe rug, ritualica scoatere a inimilor prizonierilor, legea talionului, fundamentalismul celor mai importante doua religii actuale ( crestinismul si islamismul ) etc. Apoi, fiindca toti adeptii traditiei uita ca tot ceea ce este traditional azi a fost o erezie sau inacceptabil in societate la un moment dat. Cel mai relevant exemplu de ipocrizie in acest sens a fost tocmai prentia de „pietate” si toleranta fata de noua religie crestina in primii ei ani de misionarism si martirism in cadrul Imperiului Roman. Urmand ca, dupa ce a devenit majoritara, aceeasi religie care cerea toleranta cu o suta de ani in urma sa ii persecute si schingiuiasca pe pagani. De ce lantul evolutiei socio-spirituale ar fi perfect azi? De ce nu il putem privi doar ca o etapa intermediara, imperfecta, asa cum a fost de milenii? O fi mai usor recursul la ipocrizie si ignoranta? Istorie ne va raspunde!
Un lucru este cert. Traditia pastreaza fundatia. Insa cei care se raporteaza doar la traditie atunci cand evalueaza actualele aspecte ale societatii se uita in urma si la o stare de fapt care a funtionat candva, in trecut. Ea insa nu garanteaza rezolvare pentru un prezent si viitor tot mai complex si care necesita mai multa deschidere de minte decat nostaligia unui trecut idilic. Nu uitati ceea ce scria Victor Hugo in preajma revolutie care ne-a dat sloganul „egalite, fraternite, liberte”:
„Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea.”!


IMAG4537
Citind in seara aceasta „Intelepciunea psihopatilor”, despre care voi face o recenzie la vremea ei, gandul mi-a zburat la o carte care remarca inca de acum 500 de ani cinismul uman. Si il omagia!
IMAG4540

Fiindca Principele nu este o analiza a psihopatilor care conduc lumea. Ci este unul dintre primele manuale despre cum sa fii unul! Daca „Intelepciunea psihopatilor” remarca subtilitatea cu care psihopatii se infiltreaza in cele mai inalte pături ale societatii, dincoace, Machiavelli concluzioneaza ca singura sansa a unui conducator e sa fie psihopat sau sa gandeasca precum unul autentic.
IMAG4541

Remarcabil este ca, in multe privinte, complexitatea relatiilor interumane din ziua de astazi face ca multe dintre „strategiile de succes” aplicabile doar circumstantelor etatiste de acum 500 de ani au devenit atitudini curente intre oameni de conditie medie in societatea actuala. Cu alte cuvinte, multi oameni ajung azi sa-si considere viata o lupta sofisticata pentru suprematie si dominatie, desi nu vor ajunge probabil niciodata mai mult decat presedinte de scara de bloc.
IMAG4542

Atitudinea lui Machiavelli este una de consilier erudit, pus in slujba Principelui sau. Scrierea aceasta, care compileaza un vast studiu istoric si o buna experienta diplomatica, este cel mai de pret cadou al autorului catre suveranul sau. In paginile cartii, istoria, cu succesele si esecurile ei, este cel mai bun profesor. Asta si atitudinea de psihopat, atat de bine intuita de Niccolo incat i-a imprumutat chiar numele sau: machivelism.
IMAG4539

Deoarece cartea in sine nu este voluminoasa, nu o sa va stric placerea de a descoperi aceste atitudini si metehne direct in ea, prin analogii inteligente si referinte la corespondente istorice. Este remarcabil cum o carte relativ scurta a reusit sa schimbe atatea paradigme politice si sa lase o mostenire pragmatica in lumea mereu schimbatoare si necrutatoare a puterii. Si, mai mult decat atat, ne arata ca avaritia umana este inca nealterata. Ne punem astfel intrebarea daca suntem in continuare la fel de salbatici ca acum mii de ani si daca exista vreo speranta reala de izbavire a omenirii de propria-i ura distrugatoare.
IMAG4538
Si pentru ca am vorbit despre natura umana, salbatica si neiertatoare, nu pot sa inchei fara o celebra maxima latina, care mi-a marcat si impodobit viata mereu: „Audaces fortuna juvat!”
IMAG4543