Posts Tagged ‘frica’


Mai toată viața mea am avut o relație ambiguă cu frica. Nu o înțelegeam. Intuiam ca ea mă ține pe loc. Pe de altă parte, nici perspectiva unui temerar neînfricat dar neadaptat social nu mi se potrivea. Ce era de făcut?

Lecția am primit-o din aviație, la Târgu-Mureș, anul trecut, pe când mi-am susținut un examen de radio comunicații. Organizat de Aeroclubul României, găzduia atât piloți consacrați care-și prelungeau licența, cât și învățăcei ca mine care și-o susțineau prima dată. Un cadru excelent pentru noi, ăștia „tineri”, să mai furăm ceva experiență și pentru cei experimentați „să se dea în stambă” cu pățaniile lor. Dacă credeați că pescarii sunt campionii „aventurilor înflorite”, nu i-ați auzit încă pe piloți!

Și totuși, un aspect comun se contura din toate: în aviație, o încurcă fie cei fricoși, fie cei neînfricați. „Păi și atunci, care mai rămân?”, întreb eu, mândru de inteligența mea debordantă prin care am dedus că e ori alb, ori negru. Urma să aflu că este vorba de cei care respectă frica – acea frică viscerală, care ne mărește pulsul, ne ascute simțurile și ne ajută să ne focalizăm pe un singur lucru. Revelator pentru mine, era vorba, practic, de acea frică care ne ajută să trăim cu adevărat momentul acesta, acum, nu să-l evităm. În aviație cel puțin, era acea frică pe care trebuia să o cautam, nu să ne „temem” de ea. Ca pilot, „frica” este scopul experienței de zbor și tot ea te ține în viață.

Lecția pentru mine? Învață-ți propria frică. Învață să sesizezi de care frică e? Cea naturală, care te face să trăiești deplin sau cea artificială, creată doar de mintea ta, și care nu te lasă să faci lucruri spectaculoase în viață, pentru că provine din gândurile ce te îngrădesc. Să transform frica dintr-un impediment într-un condiment esențial al vieții mele a fost o mare piatră de hotar în ceea ce privește calitatea vieții mele.

Pentru că viața are cu totul alt gust dacă faci ceea ce te înspăimântă, tocmai ca să te înspăimânte! Ce mică e diferența de nuanță între „mi-e teamă să fac asta…” și „mi-e teamă, deci fac asta!”. Dar ce mare diferență face în viață…


Exact acesta a fost titlul unui discurs de-al meu de acum două săptămâni, ținut la Cluj, în fața unui public care nu mă cunoștea. Aveam opt minute să povestesc șirul întâmplărilor care mi-au marcat și schimbat viața. Bineînțeles că nu m-am încadrat în timp. Însă acest binevenit exercițiu de spontaneitate și rememorare mi-a adus altceva.

Mi-a amintit că mai toate deciziile cruciale din viața mea au stat sub semnul emoției, a fricii de necunoscut, de nou. Și că, bune, rele, toate m-au adus aici. Aș schimba ceva? Din ce, din frică de trecut?

Fară a fi prea profund în acest sens, am realizat, uitându-mă în urmă, ca nu regret nici o decizie luată cu „gol în stomac”, „cu frică”, „cu disconfort”, cu emoție. Toate au însemnat o depășire a condiției mele de până atunci. Toți pașii mei făcuți înainte au fost de fapt renunțări sau pierderi. Unele chiar dureroase.

Ce am învățat din asta? Că orice pierdere sau durere ne transmite un mesaj. Un mesaj neplăcut și fără tâlc pe moment, când ne consumă o parte din ceea ce suntem până atunci. Însă, revăzut peste ceva timp, fiecare astfel de moment poartă mesajul lui. Și el face loc în viața noastră unei noi ipostaze, mai bună. Trebuie doar să-i ascultăm mesajul la timpul potrivit, fără frică. Iar, despre cele doua ipostaze ale fricii, în articolul următor…