Posts Tagged ‘camus’


Romanul de referinta a lui Camus este si cea mai subtila si reprezentativa implementare a absurdului in beletristica. Fiind o carte atat de complexa si totusi atat de condensata, ea atinge tangential doar grotescul lui Kafka, profunzimea idealista a lui Bruckner si resemnarea pragmatica din scrierile lui Bukovski. Toate intr-o lucrare mai dificil de urmarit decat Ciuma dar incomparabil mai reconfortanta decat Primul Om.
IMAG0284

Romanul debuteaza socant si transmite perfect alura psihopatica ce ne va insoti pe tot parcursul lecturii. Fiind citita mai demult, retin vag peripetiile tanarului Meursault. Totusi, sunt absolut memorabile reactiile sale emotionale la momentele dramatice din viata: moartea mamei, alegerea consoartei, crima si condamnarea.
IMAG0323

Suntem tentati sa il catalogam pe Meursault drept psihopat. Si poate chiar este. Dar nu asta conteaza. Relevant este spiritul neintinat, nealterat de prejudecata, flegmatic pana la extrem in care isi duce viata. Sau, poate, Camus incearca sa surprinda libertatea umana manifestata in mintea celor mai simpli oameni. Ne-am speria de ea? Cu siguranta ar fi socanta in viata romantica.
IMAG0304
Insa definitorie pentru psihopatie este lipsa empatiei cu victima si lipsa remuscarilor. „S-a intamplat. Nu e bine ca s-a intamplat. Dar nu putem face o tragedie din asta” pare a fi rationamentul personajului in fata crimei. Si doresc, dar nu reusesc, sa va surpind izul absurdului din scrierea lui Camus.
25353348_307074826446245_2070393067_o

Cred ca asta va trebui sa descoperiti singuri. Cu siguranta va fi un roman cum nu ati mai citit. Si, daca sunteti ca si mine, va va fi greu sa lasati cartea din mana. Gol, profund, inert si totusi sublim este sufletul „strainului” mediteranean din capodopera lui Camus.
IMAG0324


Cine ar fi spus ca, in negura existentialismului imbinat cu filozofia absurdului, ai putea gasi un optimism real, autentic, aproape „salvator”. Cu atat mai mult, intr-un titlu – concept atat de dezolant si descurajant precum cel al celebrului mit. Si totusi…IMG_20151206_135629    …Intr-o dizertatie indrazneata, Camus reuseste, sub imperiul contestarii paradigmelor consacrate, sa convinga de sensul existentei noastre. Desi, culmea, cartea incepe prin a trata „singura problema filozofica intr-adevar importanta: sinuciderea”. Pentru ca, vrem nu vrem, intrebarea daca viata merita traita sau nu frizeaza atat superficialitatea cat si cele mai profunde ascunzisuri ale mintii umane.
Nu analizez aceasta carte la cald ( am citit-o la finele anului 2015 ), insa retin in aceasta prima parte a ei paralelismul dintre filozofia absurdului ( premisa mitului lui Sisif ) si problema metafizica a menirii noastre si a discernamantului de a exista. Mi s-a parut cel putin stranie alternanta intre pesimismul si optimismul existentialist. Insa, daca, precum in cazul meu, nu aceste prime capitole v-au facut sa luati in mana cartea, putem trece mai departe. IMG_20151206_144948
Mai departe insemnand sectiunea numita sugestiv „Omul absurd”, cu cele trei capitole ale ei pe care le-am gasit magice si revelatoare: Donjuanismul, Comedia si Cucerirea. Contrar aparentelor, laitmotivul acestei sectiuni, Don Juan, este un simbol. Nu atat de mult sexual, cat un exponent al omului care gaseste sens in viata – in aceasta viata. Om care, desi aparent superficial, iata, reuseste sa dea un sens real si profund existentei sale efemere dar unice.
Camus reuseste sa combata aici doua paradigme profund intiparite in cultura umana, in special cea occidentala, din care facem si noi parte. Mai intai, arata cum aceasta viata merita si trebuie traita pentru ce este ea – nu ca un test intermediar premergator unei vieti de apoi sau a unei eternitati anoste. Simultan, arunca in derizoriu ipocrizia iubirii si a prejudecatilor sexuale ale „lumii actuale”, intr-o maniera atat de eleganta si de nepatimasa.
Dragostea, precum viata in general, nu se traieste „politically correct”. Ea isi are propriul suflu si propriile reguli intrinseci. Abordarea in afara acestor „reguli” este doar o frizare superficiala si ne transforma in ipocriti. Ba, mai mult, pentru a-si proteja orgoliul ranit de incapacitatea de a trai si a iubi cu verva, grosul umanitatii se complace in a-si inventa „repere morale” care ponegresc si ostracizeaza tocmai pe cei suficient de curajosi a renunta la ignoranta:IMG_20151206_145527
Dragostea, precum viata, este implinita prin simtamant, emotie, traire, autodepasire, entuziasm si adevar. Orice alta atitudine este zadarnica sau zadarniceste. IMG_20151206_145705
Pentru a intelege in mod corect si profund esenta scrierii lui Camus, trebuie sa intelegem rolul efemer, prolific si insarcinarea cu menirea de propagare a conditiei umane de adult. Penduland intre cele doua stari, de Eros si Thanatos, omul nu are decat sansa de a se implini „aici si acum”, in aceasta ipostaza cu care s-a nascut si cu care se va stinge. Neintelegerea mortii nu te absolva de ea, insa ea are acelasi efect final precum intelegerea ei. Neintelegerea vietii, insa, inseamna o crunta irosire. Irosire pe care o minte cu adevarat rationala si „treaza” nu si-o va permite:IMG_20151206_150044
In spectrul diversitatii umane, cea mai frecventa reactie la aceste idei este una de respingere, amestecata de o neintelegere naiva si inofensiva:IMG_20151206_150338
Problema survine atunci cand viciul invidiei si al ignorantei isi face loc in mentalul colectiv, strict conservator si superficial. Si presiunea multimii intervine asupra curajului eliberator al individului care abunda de viata. Colectiv nu traieste. Pur si simplu se conserva. In schimb, individul traieste. Si, in licarirea sa de dragoste pentru viata, demitizeaza uneori vagaune ale spiritului uman care nu au mai vazut lumina adevarului de milenii. Dar, of, ce capacana dulce e complacerea. Si ce irosire a vietii…IMG_20151206_213307