Fă-ți frica prieten, nu adversar!

Mai toată viața mea am avut o relație ambiguă cu frica. Nu o înțelegeam. Intuiam ca ea mă ține pe loc. Pe de altă parte, nici perspectiva unui temerar neînfricat dar neadaptat social nu mi se potrivea. Ce era de făcut?

Lecția am primit-o din aviație, la Târgu-Mureș, anul trecut, pe când mi-am susținut un examen de radio comunicații. Organizat de Aeroclubul României, găzduia atât piloți consacrați care-și prelungeau licența, cât și învățăcei ca mine care și-o susțineau prima dată. Un cadru excelent pentru noi, ăștia „tineri”, să mai furăm ceva experiență și pentru cei experimentați „să se dea în stambă” cu pățaniile lor. Dacă credeați că pescarii sunt campionii „aventurilor înflorite”, nu i-ați auzit încă pe piloți!

Și totuși, un aspect comun se contura din toate: în aviație, o încurcă fie cei fricoși, fie cei neînfricați. „Păi și atunci, care mai rămân?”, întreb eu, mândru de inteligența mea debordantă prin care am dedus că e ori alb, ori negru. Urma să aflu că este vorba de cei care respectă frica – acea frică viscerală, care ne mărește pulsul, ne ascute simțurile și ne ajută să ne focalizăm pe un singur lucru. Revelator pentru mine, era vorba, practic, de acea frică care ne ajută să trăim cu adevărat momentul acesta, acum, nu să-l evităm. În aviație cel puțin, era acea frică pe care trebuia să o cautam, nu să ne „temem” de ea. Ca pilot, „frica” este scopul experienței de zbor și tot ea te ține în viață.

Lecția pentru mine? Învață-ți propria frică. Învață să sesizezi de care frică e? Cea naturală, care te face să trăiești deplin sau cea artificială, creată doar de mintea ta, și care nu te lasă să faci lucruri spectaculoase în viață, pentru că provine din gândurile ce te îngrădesc. Să transform frica dintr-un impediment într-un condiment esențial al vieții mele a fost o mare piatră de hotar în ceea ce privește calitatea vieții mele.

Pentru că viața are cu totul alt gust dacă faci ceea ce te înspăimântă, tocmai ca să te înspăimânte! Ce mică e diferența de nuanță între „mi-e teamă să fac asta…” și „mi-e teamă, deci fac asta!”. Dar ce mare diferență face în viață…

Ordine în haos, la înălțime!

Nu am intenția să relatez aici desfășurarea evenimentului de sâmbătă de la Baza aeriana 71 de la Luna. Sunt suficiente articole de presă care o vor face mai precis şi cu mai mult talent narativ. Vreau, însă, să pun accentul pe alte două aspecte, ceva mai subtile, însă cu mare încărcătură şi valoare umană.

În primul rând, grija pentru public. Echilibrul foarte fragil între dorința miilor de privitori de a fi aproape de aparate care zboară cu sute de km/h şi evitarea evenimentelor neprevăzute este o realizare fantastică din partea organizatorilor, una care trece prea des nevăzută. Până nu am avut experiența directă a pilotării unui avion, şi eu credeam că aceste aparate zboară oarecum automat, firesc, simplu. Când, de fapt, pilotarea unui avion înseamnă verificarea şi ajustarea, ciclic sau progresiv, a zeci de parametri în intervalul unui minut. În fiecare minut al zborului. Iar presiunea pe pilot e mult mai ridicată la altitudine minimă, în preajma solului şi între mii de privitori. Grăitor în acest sens este concluzia unei ziariste din presa locala bistrițeană, care, acum două luni, la show-ul AeroBis organizat la noi, ajungea la o concluzie foarte adevărată: elementul comun definitoriu pentru piloții de avion este calmul. Nici nu se poate fără!

Celălalt aspect crucial, dar „invizibil” pentru publicul larg, este sincronizarea radio a aparatelor. Dacă cea aer-aer, între avioanele care zboară acrobatic în formație este oarecum intuitivă, cea sol-aer mi se pare şi mai remarcabilă. Gândiți-vă că, la un moment dat erau vreo 20 de aparate concomitent în aer ( vreo 8-10 avioane supersonice de vânătoare – F15 şi MIG 21 şi încă câteva aparate mai ușoare, de acrobații ). Toate solicită, într-o ordine a priorității, instrucțiuni sau ordine de zbor şi orientare de la sol. Vă dați seama ce măiestrie şi ce capacitate de atenție distributivă trebuie să aibă coordonatorul de zbor din turnul de control! Sigur, uneori comunicațiile nu sunt realizate perfect şi atunci intuiția şi disciplina celor aflați sus compensează tendința de haos.

În articolul următor vă voi expune impresia mea personală despre piloții acestui eveniment, în special despre discuțiile avute cu piloții militari americani. Zbor lin!
Foto1: Parasutist, cu un steag imens
Foto2: Doua MIG 21 escortand un F15, fotografii realizate de Sorin R