IMAG4537
Citind in seara aceasta „Intelepciunea psihopatilor”, despre care voi face o recenzie la vremea ei, gandul mi-a zburat la o carte care remarca inca de acum 500 de ani cinismul uman. Si il omagia!
IMAG4540

Fiindca Principele nu este o analiza a psihopatilor care conduc lumea. Ci este unul dintre primele manuale despre cum sa fii unul! Daca „Intelepciunea psihopatilor” remarca subtilitatea cu care psihopatii se infiltreaza in cele mai inalte pături ale societatii, dincoace, Machiavelli concluzioneaza ca singura sansa a unui conducator e sa fie psihopat sau sa gandeasca precum unul autentic.
IMAG4541

Remarcabil este ca, in multe privinte, complexitatea relatiilor interumane din ziua de astazi face ca multe dintre „strategiile de succes” aplicabile doar circumstantelor etatiste de acum 500 de ani au devenit atitudini curente intre oameni de conditie medie in societatea actuala. Cu alte cuvinte, multi oameni ajung azi sa-si considere viata o lupta sofisticata pentru suprematie si dominatie, desi nu vor ajunge probabil niciodata mai mult decat presedinte de scara de bloc.
IMAG4542

Atitudinea lui Machiavelli este una de consilier erudit, pus in slujba Principelui sau. Scrierea aceasta, care compileaza un vast studiu istoric si o buna experienta diplomatica, este cel mai de pret cadou al autorului catre suveranul sau. In paginile cartii, istoria, cu succesele si esecurile ei, este cel mai bun profesor. Asta si atitudinea de psihopat, atat de bine intuita de Niccolo incat i-a imprumutat chiar numele sau: machivelism.
IMAG4539

Deoarece cartea in sine nu este voluminoasa, nu o sa va stric placerea de a descoperi aceste atitudini si metehne direct in ea, prin analogii inteligente si referinte la corespondente istorice. Este remarcabil cum o carte relativ scurta a reusit sa schimbe atatea paradigme politice si sa lase o mostenire pragmatica in lumea mereu schimbatoare si necrutatoare a puterii. Si, mai mult decat atat, ne arata ca avaritia umana este inca nealterata. Ne punem astfel intrebarea daca suntem in continuare la fel de salbatici ca acum mii de ani si daca exista vreo speranta reala de izbavire a omenirii de propria-i ura distrugatoare.
IMAG4538
Si pentru ca am vorbit despre natura umana, salbatica si neiertatoare, nu pot sa inchei fara o celebra maxima latina, care mi-a marcat si impodobit viata mereu: „Audaces fortuna juvat!”
IMAG4543


Nu mi-au plăcut niciodată în mod special autorii nord-americani. Mereu i-am găsit în exprimare vagi, austeri, simpliști, bruți și prea accesibili. Dar aveau ceva ce scapă „clasicilor” europeni: curajul și autenticitatea. Aaaa…și eternul iz al influenței bahice în fiecare pagină.
IMAG4254

Pentru că voi discuta despre o carte a lui Bukowski, nu există inspirație sub imperiul lucidității și nici întâmplare care merită istorisită fără a începe prin „hai să-ți pun un pahar…”. Ori, poate, tocmai atitudinea francă de sclav al alcoolului în ceea ce îl privește pe Henry Chinasky, protagonistul romanului și un portret fictiv dar fidel al autorului,  reușește să transmită atmosfera de viață putredă de zi cu zi în marele oraș american.
IMAG4319

Cartea oscilează captivant între stilul narativ sec, brut, autentic și uneori repugnant și introspecția protagonistului, privind absolut deschis și cu perfectă acceptare tot ceea ce se întâmplă. Pentru Henry, romanul nu începe tocmai promițător:
IMAG4502

Dar, așa cum vom vedea pe parcursul cărții, talentul scrisului are avantajele lui clare în ceea ce privește atragerea sexului opus. Însă nu aceasta este esența cărții. Ci faptul că atitudinea autentic masculină și francă a unui bărbat, cu bune și cu rele, este cel mai puternic afrodiziac. Și romanul va descrie pleiada de femei trecute prin mizerabilul pat al lui Chinaski pentru a edifica această idee. Idee cu care, de altfel, se identifică mulți bărbați trecuți de la etapa de experimentare la cea de savurare a propriei masculinități.
IMAG4469

Așa cum bine ați intuit, acolo unde sunt multe femei și un singur bărbat, gelozia naște rivalitate. Acea rivalitate deloc romantică, surdă, pragmatică dar lipsită de imaginație specifică femeilor, așa cum o descria impecabil Anatole France.
IMAG4278 Iar manifestarea acestei gelozii va determina unul dintre lait-motivele cartii: „Imi place ca femeile mele sa se inteleaga intre ele!”
IMAG4312

Franchețea relatărilor șochează, pe de-o parte și amuză pe de alta. Și probabil că va scinda cititorii în două: între cei convinși de realitatea cotidiană a romanului și cei care-l vor considera prea exagerat pentru a fi plauzibil. Farmecul lui Bukowski intervine aici, el reușind să-i satisfacă și să-i convingă cu umor pe ambii.
IMAG4318

Unii ar putea regăsi sugestia misoginismului dacă vor privi cu romantism și feminism acest roman. Alții vor aprecia iscusința de vulpoi bătrân a protagonistului. Iar alții vor remarca falsa „bulă de săpun” a misterului feminin, răsuflat și inutil în calea dorinței carnale firești sau a seducției bărbatului complex și care complexează femeia. Oricum am privi, romanul deschide ușa dorinței sexuale firești omului, fie ea izvorâtă din nevoie sau din arta de a face dragoste. O arta tot mai profanată în societatea lui Henry și, poate, deloc departe de a noastră. Romanul, însa, se încheie cu o surprinzătoare aura de speranță romantică în acest sens…
IMAG4308


Majoritatea oamenilor ti-ar spune ca sunt multumiti cu viata lor si nu ar vrea sa riste sa fie in pielea altei persoane. Frica de necunoscut si obisnuinta cu propriile probleme si neajunsuri ii fac pe oameni paradoxali in aceasta privinta. De ce paradoxali?
Pentru ca abia doua din cele sapte miliarde de oameni de pe aceasta planeta duc o viata relativ sigura, decenta si civilizata, iar principalele nevoi le sunt indeplinite. Restul, practic, se chinuie, din multe puncte de vedere, de pe o zi pe alta. Fie din lipsa securitatii, fie din cauza unor handicapuri fizice sau psihice, fie, predominant, din cauza lipsurilor materiale. In mod intuitiv, cele cinci miliarde de oameni „mai putin norocosi” ar trebui sa-si doreasca o noua „ruleta a vietii” si sa nimereasca in pielea altei persoane. Ciudat, insa, un procent foarte mic ar face-o. Explicatia cea mai plauzibila este cea ca noi, ca oameni, resimtim mai puternic frica de „a nimeri mai rau”, decat speranta de „a nimeri mai bine”.
Si astfel ajungem, usor, la tema acestei postari: cum ar arata o societate mai buna, pentru cat mai multi oameni? Tinand cont ca resurele omului sunt limitate iar competitia este in firea noastra, intrebarea nu este una atat de usoara, cum pare la prima vedere. Daca esti foarte bogat, o lume mai justa ar insemna sa renunti la multe dintre avutiile tale pentru binele comun. Fapt care contravine principiului meritocratiei: cei mai norocosi, mai inteligenti si mai harnici sa primeasca mai mult, pentru ca au castigat aceste lucruri cu propriul lor efort. Daca esti sarac, probabil vei vrea o lume fara oameni bogati, astfel incat resursele omenirii sa fie cat mai egal distribuite, fara posibilitatea unor discrepante sociale majore intre cei mai bogati si cei mai saraci. In spiritul celor scrise in introducerea acestui articol, majoritatea celor „medii” ar tine cu dintii de conditia lor, neriscand saracie pentru perspectiva imbogatirii. E firea umana. Si atunci, intr-un exercitiu mental, ce ati propune?
De-a lungul timpului au fost multe propuneri de societati mai bune, chiar utopice. Surprinzator, una dintre cele mai elegante solutii a venit de la un profesor de la Harvard, prea putin cunoscut. Si, desi cartea sa despre o societate ideala a fost scrisa intr-un stil sec si academic, s-a vandut „ca painea calda”. Care era idea geniala?
Cartea, una dintre cele mai influente lucrari ale sec. XX, se numeste „O teorie a justitiei” ( 1971 ) si a fost scrisa de John Rawls. Ideea geniala continuta aici se numea „Pozitia initiala” sau „Pozitia originala” si reusea sa infranga majoritatea pornirilor noastre egoiste si viciate in ce priveste constructia unei societati ideale. Cum? Cerandu-ne sa construim aceasta societatea ipotetica, nestiind ce rol vom nimeri in ea la nastere. Ne-am putea naste drept superbogati sau muritori de foame, ne-am putea naste ca activisti ultraliberali sau in pielea unei persoane cu dizabilitati si nevoie de asistenta sociala. Ne-am putea naste barbat, femeie, frumos, urat, inteligent, tont, heterosexual sau homosexual etc. Ei bine, cu acest gand in minte, voi ce societate ati proiecta?

PS: Despre cele doua principii foarte interesante ale contructiei unei societati ideale, in articolul urmator.


Cine ar fi spus ca, in negura existentialismului imbinat cu filozofia absurdului, ai putea gasi un optimism real, autentic, aproape „salvator”. Cu atat mai mult, intr-un titlu – concept atat de dezolant si descurajant precum cel al celebrului mit. Si totusi…IMG_20151206_135629    …Intr-o dizertatie indrazneata, Camus reuseste, sub imperiul contestarii paradigmelor consacrate, sa convinga de sensul existentei noastre. Desi, culmea, cartea incepe prin a trata „singura problema filozofica intr-adevar importanta: sinuciderea”. Pentru ca, vrem nu vrem, intrebarea daca viata merita traita sau nu frizeaza atat superficialitatea cat si cele mai profunde ascunzisuri ale mintii umane.
Nu analizez aceasta carte la cald ( am citit-o la finele anului 2015 ), insa retin in aceasta prima parte a ei paralelismul dintre filozofia absurdului ( premisa mitului lui Sisif ) si problema metafizica a menirii noastre si a discernamantului de a exista. Mi s-a parut cel putin stranie alternanta intre pesimismul si optimismul existentialist. Insa, daca, precum in cazul meu, nu aceste prime capitole v-au facut sa luati in mana cartea, putem trece mai departe. IMG_20151206_144948
Mai departe insemnand sectiunea numita sugestiv „Omul absurd”, cu cele trei capitole ale ei pe care le-am gasit magice si revelatoare: Donjuanismul, Comedia si Cucerirea. Contrar aparentelor, laitmotivul acestei sectiuni, Don Juan, este un simbol. Nu atat de mult sexual, cat un exponent al omului care gaseste sens in viata – in aceasta viata. Om care, desi aparent superficial, iata, reuseste sa dea un sens real si profund existentei sale efemere dar unice.
Camus reuseste sa combata aici doua paradigme profund intiparite in cultura umana, in special cea occidentala, din care facem si noi parte. Mai intai, arata cum aceasta viata merita si trebuie traita pentru ce este ea – nu ca un test intermediar premergator unei vieti de apoi sau a unei eternitati anoste. Simultan, arunca in derizoriu ipocrizia iubirii si a prejudecatilor sexuale ale „lumii actuale”, intr-o maniera atat de eleganta si de nepatimasa.
Dragostea, precum viata in general, nu se traieste „politically correct”. Ea isi are propriul suflu si propriile reguli intrinseci. Abordarea in afara acestor „reguli” este doar o frizare superficiala si ne transforma in ipocriti. Ba, mai mult, pentru a-si proteja orgoliul ranit de incapacitatea de a trai si a iubi cu verva, grosul umanitatii se complace in a-si inventa „repere morale” care ponegresc si ostracizeaza tocmai pe cei suficient de curajosi a renunta la ignoranta:IMG_20151206_145527
Dragostea, precum viata, este implinita prin simtamant, emotie, traire, autodepasire, entuziasm si adevar. Orice alta atitudine este zadarnica sau zadarniceste. IMG_20151206_145705
Pentru a intelege in mod corect si profund esenta scrierii lui Camus, trebuie sa intelegem rolul efemer, prolific si insarcinarea cu menirea de propagare a conditiei umane de adult. Penduland intre cele doua stari, de Eros si Thanatos, omul nu are decat sansa de a se implini „aici si acum”, in aceasta ipostaza cu care s-a nascut si cu care se va stinge. Neintelegerea mortii nu te absolva de ea, insa ea are acelasi efect final precum intelegerea ei. Neintelegerea vietii, insa, inseamna o crunta irosire. Irosire pe care o minte cu adevarat rationala si „treaza” nu si-o va permite:IMG_20151206_150044
In spectrul diversitatii umane, cea mai frecventa reactie la aceste idei este una de respingere, amestecata de o neintelegere naiva si inofensiva:IMG_20151206_150338
Problema survine atunci cand viciul invidiei si al ignorantei isi face loc in mentalul colectiv, strict conservator si superficial. Si presiunea multimii intervine asupra curajului eliberator al individului care abunda de viata. Colectiv nu traieste. Pur si simplu se conserva. In schimb, individul traieste. Si, in licarirea sa de dragoste pentru viata, demitizeaza uneori vagaune ale spiritului uman care nu au mai vazut lumina adevarului de milenii. Dar, of, ce capacana dulce e complacerea. Si ce irosire a vietii…IMG_20151206_213307


Daca ar trebui sa spun un singur lucru despre toate textele si cartile cu sfaturi in dragoste, atunci el ar fi acesta: nici una nu functioneaza! Ceea ce se potriveste sunt simple coincidente intre concluziile de viata ale unui autor si a catorva dintre cititori sai, care rezoneaza si au avut situatii de viata asemanatoare cu ale lui.

Si atunci, daca „sfaturile” altora nu prea ajuta, ce o face? La 32 de ani, pot spune, atat din fericire, cat si din pacate, ca doar experienta o face. Din pacate fiindca experienta cere multi ani de incercari si greseli. Din fericire pentru ca, la un moment dat, mai repede sau mai tarziu, tot intelegi ce ti se potriveste si „e al tau”.

Dar, sa sarim peste „filozofii” si sa va spun concluziile mele de pana acum. Nu ca ar fi valabila vreuna si altcuiva:
– o femeie de care nu ti-e drag sa o imbratisezi si dimineata, la trezire, nu va avea „viata lunga” in patul tau, indiferent cate acrobatii ar sti la orizontala. Exista o chimie aparte, cea a simplei si sincerei imbratisari. Si ea fie are loc intre cei doi, fie nu, nu se poate cultiva.
– o relatie are acel magnetism in ea atata timp cat extremitatile ei sunt clar polarizate. Cu alte cuvinte, atunci cand el poate fi maxim de barbat si ea maxim de femeie. Orice atenuare in acest sens dezamageste si risipeste romantismul.
– in continuarea liniutei de mai sus, fie exista o potrivire de la inceput, fie nu. Nu poti sa-i spui lui cum sa fie barbat, cum nu-i poti spune ei cum sa fie femeie. Fie iti place, fie mergi mai departe. Orice lalaiala a relatiei care nu are aceasta premisa e fie un compromis, fie un atasament confundat cu dragoste, fie denota un interes ascuns, altul decat satisfactia emotionala.
– se poate si mai rau de atat! In cazul in care rolurile in relatie nu sunt clar delimitate, poate chiar inversate, acolo nu numai ca nu mai exista dragoste, ba isi face aparitia lehamitea si suferinta. Vedem azi atatea relatii in care el devine efemeiat iar ea dominanta. Oi fi eu mai de moda veche, dar intotdeauna mi-a placut o femeie care isi poarta drept singura sa bijuterie acea slabiciune naturala si fermecatoare care pretinde o masculinitate debordanta in completare…
– o persoana dupa care plangi o data, plangi si a doua oara. Asta mereu se invata doar pe propria piele, „the hard way” . Dupa ce inveti asta, dupa prima lacrima, fie ca e in suflet fie pe obraz, apare pentru prima data in relatie intrebarea fatala „Merita?”
– niciodata sa nu te raportezi la iubitul/iubita ta pentru a concluziona cat de misto, frumos, atractiv esti. O data pentru ca ti-o vor spune explicit tocmai atunci cand parerea nu e prea buna. Si apoi, fiindca parerea lor despre tine e strict subiectiva, bazata pe propria lor experienta, fostele lor relatii, asteptarile lor mai mult sau mai putin exagerate. Ea nu e o oglinda, e doar o sita modelata de propriul ei trecut, prin care vor trece doar anumite aspecte ale tale. Insa tu esti mult mai mult da atat…
– legata de precedenta, ca barbat, esti Clark Kent, nu Superman. Ne indragostim tocmai ca sa putem visa, in mica noastra bula emotionala, ca suntem Superman. O persoana langa care nu-ti poti trai, macar la inceput, fantezia unei lumi de vis nu merita timpul tau.
– o persoana care evita intimitatea peste un anumit punct ascunde ceva. Cu alte cuvinte, sexul dupa care „trebuie” sa astepti nu e un sex care sa merite asteptarea. Pentru ca o relatie satisfacatoare emotional se hraneste cu intimitate reciproca. In afara acestui echilibru sanatos, relatia nu e una de dragoste, romantica, autentica. E un targ. Iar emotiile nu se negociaza!

PS: scrisa in graba, diactritice mai tarziu!

FB_IMG_1493806199375