Archive for the ‘Franturi de carte’ Category


Nu mi-au plăcut niciodată în mod special autorii nord-americani. Mereu i-am găsit în exprimare vagi, austeri, simpliști, bruți și prea accesibili. Dar aveau ceva ce scapă „clasicilor” europeni: curajul și autenticitatea. Aaaa…și eternul iz al influenței bahice în fiecare pagină.
IMAG4254

Pentru că voi discuta despre o carte a lui Bukowski, nu există inspirație sub imperiul lucidității și nici întâmplare care merită istorisită fără a începe prin „hai să-ți pun un pahar…”. Ori, poate, tocmai atitudinea francă de sclav al alcoolului în ceea ce îl privește pe Henry Chinasky, protagonistul romanului și un portret fictiv dar fidel al autorului,  reușește să transmită atmosfera de viață putredă de zi cu zi în marele oraș american.
IMAG4319

Cartea oscilează captivant între stilul narativ sec, brut, autentic și uneori repugnant și introspecția protagonistului, privind absolut deschis și cu perfectă acceptare tot ceea ce se întâmplă. Pentru Henry, romanul nu începe tocmai promițător:
IMAG4502

Dar, așa cum vom vedea pe parcursul cărții, talentul scrisului are avantajele lui clare în ceea ce privește atragerea sexului opus. Însă nu aceasta este esența cărții. Ci faptul că atitudinea autentic masculină și francă a unui bărbat, cu bune și cu rele, este cel mai puternic afrodiziac. Și romanul va descrie pleiada de femei trecute prin mizerabilul pat al lui Chinaski pentru a edifica această idee. Idee cu care, de altfel, se identifică mulți bărbați trecuți de la etapa de experimentare la cea de savurare a propriei masculinități.
IMAG4469

Așa cum bine ați intuit, acolo unde sunt multe femei și un singur bărbat, gelozia naște rivalitate. Acea rivalitate deloc romantică, surdă, pragmatică dar lipsită de imaginație specifică femeilor, așa cum o descria impecabil Anatole France.
IMAG4278 Iar manifestarea acestei gelozii va determina unul dintre lait-motivele cartii: „Imi place ca femeile mele sa se inteleaga intre ele!”
IMAG4312

Franchețea relatărilor șochează, pe de-o parte și amuză pe de alta. Și probabil că va scinda cititorii în două: între cei convinși de realitatea cotidiană a romanului și cei care-l vor considera prea exagerat pentru a fi plauzibil. Farmecul lui Bukowski intervine aici, el reușind să-i satisfacă și să-i convingă cu umor pe ambii.
IMAG4318

Unii ar putea regăsi sugestia misoginismului dacă vor privi cu romantism și feminism acest roman. Alții vor aprecia iscusința de vulpoi bătrân a protagonistului. Iar alții vor remarca falsa „bulă de săpun” a misterului feminin, răsuflat și inutil în calea dorinței carnale firești sau a seducției bărbatului complex și care complexează femeia. Oricum am privi, romanul deschide ușa dorinței sexuale firești omului, fie ea izvorâtă din nevoie sau din arta de a face dragoste. O arta tot mai profanată în societatea lui Henry și, poate, deloc departe de a noastră. Romanul, însa, se încheie cu o surprinzătoare aura de speranță romantică în acest sens…
IMAG4308


Cine ar fi spus ca, in negura existentialismului imbinat cu filozofia absurdului, ai putea gasi un optimism real, autentic, aproape „salvator”. Cu atat mai mult, intr-un titlu – concept atat de dezolant si descurajant precum cel al celebrului mit. Si totusi…IMG_20151206_135629    …Intr-o dizertatie indrazneata, Camus reuseste, sub imperiul contestarii paradigmelor consacrate, sa convinga de sensul existentei noastre. Desi, culmea, cartea incepe prin a trata „singura problema filozofica intr-adevar importanta: sinuciderea”. Pentru ca, vrem nu vrem, intrebarea daca viata merita traita sau nu frizeaza atat superficialitatea cat si cele mai profunde ascunzisuri ale mintii umane.
Nu analizez aceasta carte la cald ( am citit-o la finele anului 2015 ), insa retin in aceasta prima parte a ei paralelismul dintre filozofia absurdului ( premisa mitului lui Sisif ) si problema metafizica a menirii noastre si a discernamantului de a exista. Mi s-a parut cel putin stranie alternanta intre pesimismul si optimismul existentialist. Insa, daca, precum in cazul meu, nu aceste prime capitole v-au facut sa luati in mana cartea, putem trece mai departe. IMG_20151206_144948
Mai departe insemnand sectiunea numita sugestiv „Omul absurd”, cu cele trei capitole ale ei pe care le-am gasit magice si revelatoare: Donjuanismul, Comedia si Cucerirea. Contrar aparentelor, laitmotivul acestei sectiuni, Don Juan, este un simbol. Nu atat de mult sexual, cat un exponent al omului care gaseste sens in viata – in aceasta viata. Om care, desi aparent superficial, iata, reuseste sa dea un sens real si profund existentei sale efemere dar unice.
Camus reuseste sa combata aici doua paradigme profund intiparite in cultura umana, in special cea occidentala, din care facem si noi parte. Mai intai, arata cum aceasta viata merita si trebuie traita pentru ce este ea – nu ca un test intermediar premergator unei vieti de apoi sau a unei eternitati anoste. Simultan, arunca in derizoriu ipocrizia iubirii si a prejudecatilor sexuale ale „lumii actuale”, intr-o maniera atat de eleganta si de nepatimasa.
Dragostea, precum viata in general, nu se traieste „politically correct”. Ea isi are propriul suflu si propriile reguli intrinseci. Abordarea in afara acestor „reguli” este doar o frizare superficiala si ne transforma in ipocriti. Ba, mai mult, pentru a-si proteja orgoliul ranit de incapacitatea de a trai si a iubi cu verva, grosul umanitatii se complace in a-si inventa „repere morale” care ponegresc si ostracizeaza tocmai pe cei suficient de curajosi a renunta la ignoranta:IMG_20151206_145527
Dragostea, precum viata, este implinita prin simtamant, emotie, traire, autodepasire, entuziasm si adevar. Orice alta atitudine este zadarnica sau zadarniceste. IMG_20151206_145705
Pentru a intelege in mod corect si profund esenta scrierii lui Camus, trebuie sa intelegem rolul efemer, prolific si insarcinarea cu menirea de propagare a conditiei umane de adult. Penduland intre cele doua stari, de Eros si Thanatos, omul nu are decat sansa de a se implini „aici si acum”, in aceasta ipostaza cu care s-a nascut si cu care se va stinge. Neintelegerea mortii nu te absolva de ea, insa ea are acelasi efect final precum intelegerea ei. Neintelegerea vietii, insa, inseamna o crunta irosire. Irosire pe care o minte cu adevarat rationala si „treaza” nu si-o va permite:IMG_20151206_150044
In spectrul diversitatii umane, cea mai frecventa reactie la aceste idei este una de respingere, amestecata de o neintelegere naiva si inofensiva:IMG_20151206_150338
Problema survine atunci cand viciul invidiei si al ignorantei isi face loc in mentalul colectiv, strict conservator si superficial. Si presiunea multimii intervine asupra curajului eliberator al individului care abunda de viata. Colectiv nu traieste. Pur si simplu se conserva. In schimb, individul traieste. Si, in licarirea sa de dragoste pentru viata, demitizeaza uneori vagaune ale spiritului uman care nu au mai vazut lumina adevarului de milenii. Dar, of, ce capacana dulce e complacerea. Si ce irosire a vietii…IMG_20151206_213307


Știți, de regulă, ideile pe care le-am dobândit după vârsta de 30 de ani nu au mai fost tocmai revelatoare sau revoluționare. Ci se așezau, cuminte, în cufărul a ceea ce mă face om, fără prea mult deranj sau gălăgie. Ei bine, cartea aceasta de 500 de pagini mi-a redefinit fundamental perspectiva asupra a ceea ce sunt, scopul și rolul meu în existență. Înainte de a intra în conținutul ei, vreau să vă spun că e una dintre acele cărți pe care regret că nu am citit-o mai devreme…imag1461

Încep prin a vă spune că nu a fost o sarcină ușoară să scriu acest text! Nu e ușor să rezumi în câteva paragrafe o carte ce cuprinde o plenitudine de concepte fundamentele. Unele chiar revoluționare pentru mine, precum este laitmotivul cărții, exprimat grandios chiar în titlu: „gena egoistă”!imag1462

Făcând o trecere ușor de digerat prin genetică, pornind, fără detalii pretențioase, de la cele mai simple molecule la asocierea lor în cărămizile noastre de bază, autorul ajunge, printr-o disertație de amploare, la o concluzie atât revelatoare cât și demoralizatoare – chiar eretică pentru unele minți. Anume aceea că întreg corpul nostru este doar o uriașă „mașină genetică”, un vehicul de supraviețuire pentru „replicatori”, întruchipați în ceea ce numim azi gene. Ele folosesc întreaga noastră viață ca indivizi precum utilizăm noi un autoturism. Îl dezvoltăm de la zero, din piese componente, îl alimentăm cu un carburant ca sursă de energie, îl utilizăm o anumită perioadă înainte de a se degrada/demoda peste o anumită măsură după care reluam întreg ciclul cu o mașină nouă. imag1463

Abilitatea mea de rezuma ideea în câteva cuvinte este limitată de numărul mare de premise și concepte necesare înțelegerii ei. Toate fiind regăsite în carte și fiind foarte interesante și luate individual. Evident, din perspectiva genelor, întreaga evoluție este o simplă cursa a înarmării. Fiecare îmbunatățire sau adaptare adusă propriei mașini genetice crește șansele de reușită a genei în cele două obiective majore ale ei: să se multiplice cantitativ și să se copieze repetitiv în timp, tinzând spre nemurire. Iar aici, discuția capătă și o profundă tentă filozofică: suntem sau nu suntem nemuritori? O parte din noi trăiește de milioane de ani, este doar învelișul nostru exterior, interfața, corpul care se alterează. Adică se înlocuiește cu altul , o întruchipare ușor diferită, pe care noi o conștientizăm ca individ. Simplist spus, individul este efemer, specia( ansamblul de gene ) este trainică în timp iar gena este nemuritoare. imag1464

Cartea ne poarta prin regulile nemiloase ale „cursei înarmării”, definind dezvoltarea instinctului și a inteligenței pur și simplu ca și comenzi ale genelor către vehiculul lor purtător de „a face ceea ce știu ele mai bine pentru a le propaga și, în subsidiar, a conserva pe cât posibil vehiculul purtător ” – cu alte cuvinte, din perspectiva genelor, sarcina ta ca individ este să asiguri propagarea genelor întâi și apoi, eventual, să conservi propriul corp după această primă sarcină.imag1465

Urmând această paradigmă, autorul analizează o mulțime de aspecte fundamentale ale existenței noastre, de la echilibrul fragil sau stabil dintre cooperare și concurență între specii, indivizi și sexe, la avantajele și dezavantajele jonglării între egoism și altruism pe toate palierele vieții. Un aspect important dezvoltat aici este varietatea strategiilor de reproducere în cadrul speciilor: dilema genelor de a investi în dezvoltarea indivizilor sau în capacitatea lor de reproducere. Cu alte cuvinte, între grija indivizilor pentru creșterea urmașilor sau înmulțirea în număr cât mai mare.imag1466

Cuprinsul este insuficient de sugestiv pentru complexitatea și calitatea acestei lucrări. Dacă sunteți o fire deschisă și curioasă, veți lăsa cu greu din mână această carte! Concluzia: viața ți se pare prea scurtă? Gândește mic, vei descoperi nemurirea!

 

 


Greu de găsit un inceput de descriere pentru o carte atat de cuprinzatoare si de condensata precum cea de fata. Nenumaratele ipostaze ale iubirii sunt cuprinse integral intre cele doua extreme – nevoia de siguranta si nevoia de libertate.

imag1395

Ca sa raspund intrebarii cuiva apropiat: da, sunt subiectiv. Extrag pasajele relevante si revelatoare mie. Discutia despre eros este totdeauna un joc de rol, si trebuie sa ne pozitionam conform atitudinii noastre, a conditiei noastre sociale si de cuplu. Gandurile la ceas de seara, cu un pahar de vin rosu in mana si „penița” laptopului in cealalta nu lasa loc ipocriziei.

imag0954

Apropos de jocul seductiei,lasand la o parte succesul, remarcabila este mereu eficacitatea ei la extreme. Intre pasivitatea irezistibila si priceperea exersata, seductia lasa prea putin loc de manevra. Esti fie victima perfecta, fie vanatorul iscusit. Iubim cu patima, conjunctural, fie cele mai frivole femei, fie cei mai șarmanți barbati. Orice este intre este o concesie, o abatere de moment sau betie prelungita, survenita din necesitate.

imag1398

Si, cel putin pentru una din parti, jocul in sine este doar un exercitiu perpetuu: inveti gresind si bucurandu-te. Scopul nu este de a obtine ceva. Calea aceasta este mereu perdanta. Scopul este fie de a-ti descoperi potentialul, precum in cazul lui Casanova, fie de a te „dezvalui” ca un impatimit al jocului, un captiv ce trebuie eliberat sau un libertin ce merita capturat pentru totdeauna – vezi povestea lui Don Juan.

imag1401

Am mai intalnit undeva apologia onestitatii marilor seducatori – in Mitul lui Sisif, al lui Camus. Dar despre asta, altadata. Pentru ca acum, discutia se muta catre cel mai mare inamic al iubirii pasionale: monotonia. Paradoxal, dragostea e autodistructiva, are mecanismele ei de a se autoregla ( a se citi „deregla” ), precum acei telomeri ai cromozomilor care previn, ordonat si precis, replicarea la infinit a celulelor si deci curma viata „vesnica”. Legea aici e ca tot ce e frumos nu poate dainui, cel mult se transforma. Dragostea usoara, accesibilia si dragostea fidela par a fi fara viitor. Ea fie se transforma in atasament, se reimprospateaza pe termen lung, se „condimenteaza”, fie moare.

imag1400

Iar aici, ajungem la preconceptiile infidelitatii. Ce pare in societate profund blamabil in cazul femeii si scuzabil in cazul barbatului, iata, este intors pe dos de o intelegere mai profunda a naturii adulterului. Pentru ca, nu-i asa, e mai simplu sa arati cu degetul decat sa intelegi.

imag0955

Femeia sortita sa aleaga mereu „pe cel mai bun” este mai tare prizoniera propriei fidelitati decat barbatul construit mai putin selectiv. Dar sigur, misoginismul si orgoliul gloatei masculine sunt mai la indemana decat intelegerea profunda si acceptarea motivelor si conditionarii femeii de a cauta pe termen lung pe cel potrivit si pe termen scurt pe cel „nepotrivit, dar cu acel ceva…”. Iar aceasta situatie devine tot mai interesanta, odata cu progresul tehnologic.

imag0969

Nu este, de fapt o lupta a sexelor. De ce ar fi, daca resursele sunt, totusi, quasi nelimitate. Este mai degraba o validare reciproca, dar poate ca pretul pe care il pretindem cand ne oferim pe noi insine este prea mare pentru piata. La urma urmei, tot ce avem de oferit in mod real este un trup. Orice oferim in plus creaza atasament, dependenta, patologie. Si este, de fapt, un „cal troian” oferit celuilalt, „din dragoste”. Pentru ca vine cu costuri. Si tot ce vine cu costuri este viciat.

imag0970

Si aici ajungem la latura spirituala a iubirii, ca singur liant universal. Uneori, ea este vazuta ca singur scop al existentei. Precum in miturile ancestrale ale dezmembrarii fiintei umane bicefale, ne comportam de parca menirea noastra in viata ar fi revenirea la comuniune. Si atunci, devine foarte important sa realizam daca aceasta pornire este una naturala sau exacerbata si indusa de vremuri si cultura. Daca e proprie si intima constructiei noastre umane sau e un drog indus de veacurile imemoriale prin care am strabatut.

imag0975

Intrebarea care ma macina acum este una pusa de milioane de ori de-a lungul existentei umane: daca dragostea nu ar exista, ar fi un blestem sau o binecuvantare?imag1403


Revăzând paragrafe fotografiate cu telefonul, mi-a venit ideea unei noi categorii de postări pe blogul meu – Frânturi de carte. Atât ca exercițiu de memorie, cât și ca resursă pentru eventuale recomandări, o să atașez pasaje relevante din cărți citite în ultimii ani într-o ordine arbitrară cronologic.

O să încep cu un autor controversat, care a pornit un curent la limita dintre spiritualitate și filozofie: antroposofie. Am luat contact cu Rudolf Steiner întâi în februarie 2015, citind Filozofia libertății. imag1408

Cartea tratează liberul arbitru, ca singură dovadă a superiorității spirituale a omului în fața altor animale. Acesta, dacă există cu adevărat, dă naștere unei responsabilități existențiale omului, care nu se mai poate ascunde în spatele inerentelor reacții și impulsuri, ci are sarcina să se autodepășească. Deși scrisă limpede și nepretențios, cartea crează niște corelații complexe și uneori greu de urmărit între spiritualitate și filozofie. Ceea ce nu o face deloc o lectură ușoară.

imag1406

Iluzia libertății este doar unul dintre obstacole. Majoritatea obstacolelor sunt create de om, fie prin propria ignoranță aroganță ( capcana de „a ști” ) fie prin necunoaștere ( capcana de „a nu ști” ).

imag1407

Această carte fundamentala mi-a provocat curiozitatea de a-l descoperi mai bine pe autor. Au urmat alte doua cărți ale sale, Cunoașterea inițiatică și Teosofie. Prima explorează o spiritualitate ermetică, orientată pe inspirație, intuiție, vis și, în general, cunoașterea interioară a omului. Trimiterile metempshihotice sunt evidente, dar ele sunt descrise într-un fel neagresiv și pentru omul sceptic.

imag1409

Pentru Steiner, calea autocunoașterii nu este călăuzită de dogma ci tocmai de înlăturarea prejudecăților și a preconcepțiilor și deschiderea completă spre intuiție și, respectiv percepție. „Cunoașterea inițiatică” este o carte mai grea și mai profundă decât „Filozofia libertății”, pe care o continuă firesc în explorarea spiritualității umane.

imag1410

Cea de-a treia carte este una care face trecerea de la știința spiritualității la elemente strict inițiatice și, uneori, chiar oculte. „Teosofia” lui Steiner este un studiu descriptiv asupra unor aspecte nepalpabile care vor părea majorității cititorilor neavizați simple speculații. Nu este o carte pentru oricine. Totuși, ea are acea ințelepciune criptată, care, deși accesibil exprimată, lasă locul interpretărilor subiective.

imag1411

Rudolf Steiner are zeci de compilații de conferințe și cursuri, adunate cu grijă de discipolii săi. El crează un întreg univers spiritual, eclectic dar în același timp compatibil cu majoritatea confesiunilor actuale. Această „lume în lume” creată de el aduce cititorului sute de întrebări fundamentale despre condiția sa și rolul său în lume. Și, una peste alta, acesta cred că e cel mai important merit al oricărei scrieri – transpunerea intelectului din rolul sintetic în cel creativ.

imag1405.