In ce lume ai risca sa mai traiesti o data? (1)

Posted: 30 iulie 2017 in Meditatii, Repere in viata
Etichete:, , , ,

Majoritatea oamenilor ti-ar spune ca sunt multumiti cu viata lor si nu ar vrea sa riste sa fie in pielea altei persoane. Frica de necunoscut si obisnuinta cu propriile probleme si neajunsuri ii fac pe oameni paradoxali in aceasta privinta. De ce paradoxali?
Pentru ca abia doua din cele sapte miliarde de oameni de pe aceasta planeta duc o viata relativ sigura, decenta si civilizata, iar principalele nevoi le sunt indeplinite. Restul, practic, se chinuie, din multe puncte de vedere, de pe o zi pe alta. Fie din lipsa securitatii, fie din cauza unor handicapuri fizice sau psihice, fie, predominant, din cauza lipsurilor materiale. In mod intuitiv, cele cinci miliarde de oameni „mai putin norocosi” ar trebui sa-si doreasca o noua „ruleta a vietii” si sa nimereasca in pielea altei persoane. Ciudat, insa, un procent foarte mic ar face-o. Explicatia cea mai plauzibila este cea ca noi, ca oameni, resimtim mai puternic frica de „a nimeri mai rau”, decat speranta de „a nimeri mai bine”.
Si astfel ajungem, usor, la tema acestei postari: cum ar arata o societate mai buna, pentru cat mai multi oameni? Tinand cont ca resurele omului sunt limitate iar competitia este in firea noastra, intrebarea nu este una atat de usoara, cum pare la prima vedere. Daca esti foarte bogat, o lume mai justa ar insemna sa renunti la multe dintre avutiile tale pentru binele comun. Fapt care contravine principiului meritocratiei: cei mai norocosi, mai inteligenti si mai harnici sa primeasca mai mult, pentru ca au castigat aceste lucruri cu propriul lor efort. Daca esti sarac, probabil vei vrea o lume fara oameni bogati, astfel incat resursele omenirii sa fie cat mai egal distribuite, fara posibilitatea unor discrepante sociale majore intre cei mai bogati si cei mai saraci. In spiritul celor scrise in introducerea acestui articol, majoritatea celor „medii” ar tine cu dintii de conditia lor, neriscand saracie pentru perspectiva imbogatirii. E firea umana. Si atunci, intr-un exercitiu mental, ce ati propune?
De-a lungul timpului au fost multe propuneri de societati mai bune, chiar utopice. Surprinzator, una dintre cele mai elegante solutii a venit de la un profesor de la Harvard, prea putin cunoscut. Si, desi cartea sa despre o societate ideala a fost scrisa intr-un stil sec si academic, s-a vandut „ca painea calda”. Care era idea geniala?
Cartea, una dintre cele mai influente lucrari ale sec. XX, se numeste „O teorie a justitiei” ( 1971 ) si a fost scrisa de John Rawls. Ideea geniala continuta aici se numea „Pozitia initiala” sau „Pozitia originala” si reusea sa infranga majoritatea pornirilor noastre egoiste si viciate in ce priveste constructia unei societati ideale. Cum? Cerandu-ne sa construim aceasta societatea ipotetica, nestiind ce rol vom nimeri in ea la nastere. Ne-am putea naste drept superbogati sau muritori de foame, ne-am putea naste ca activisti ultraliberali sau in pielea unei persoane cu dizabilitati si nevoie de asistenta sociala. Ne-am putea naste barbat, femeie, frumos, urat, inteligent, tont, heterosexual sau homosexual etc. Ei bine, cu acest gand in minte, voi ce societate ati proiecta?

PS: Despre cele doua principii foarte interesante ale contructiei unei societati ideale, in articolul urmator.

Comentarii
  1. monicahurlui spune:

    Eu cred că o schimbare de paradigmă este esențială.

    Societatea actuală este tocmai rezultatul condiționării că “resurele omului sunt limitate iar compețitia este în firea noastra”.

    Abia când oamenii vor putea să vadă că resursele omului sunt nelimitate și că, competitia nu este în firea noastră, că ea doar ne-a fost indusă, atunci vom putea crea altă societate mai bună, bazată pe cooperare nu pe competiție.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s